Administratie

La Câineni, Ion Nicolae a primit 4 miliarde de lei vechi pentru a reconstrui o pasarelă peste râul Olt

În luna iunie, ploile abundente şi furtunile au afectat din plin şi comuna Câineni, unde o pasarelă peste râul Olt a fost distrusă. Aceasta avea o lungime de 150 de metri şi asigura accesul din satul Robeşti către cătunul Priloage. Cele opt familii din acea zonă au rămas astfel izolate de restul localităţii. Primarul Ion Nicolae a făcut imediat toate demersurile pentru a remedia problema şi a informat totodată autorităţile judeţene, cu speranţa că va obţine fonduri pentru a reconstrui calea de acces către cătunul respectiv. Ajutorul a venit săptămâna trecută, când comuna Câineni a primit 4 miliarde de lei vechi pe situaţii de urgenţă, exclusiv pentru refacerea pasarelei peste râul Olt. „Singura problemă pe care am avut-o din cauza intemperiilor, în vară, a fost cea de la pasarelă, care ne-a dat însă multe bătăi de cap. Am primit fonduri pentru a o reconstrui şi vom demara imediat lucrările. Avantajul e acela că am avut documentaţia deja întocmită, pentru că, încă din 2012, am făcut un proiect pentru a realiza o nouă cale de acces în acea zonă, care nu a fost finanţat. După ce s-a întâmplat dezastrul, l-am reactualizat şi ne putem apuca de treabă”, a afirmat Ion Nicolae. Alesul PNL a mai menţionat că suma de 4 miliarde de lei vechi reprezintă jumătate din necesarul de care avea nevoie pentru a reface drumul de acces. „Investiţia are o valoare totală de 6,2 miliarde de lei vechi, plus TVA, dar diferenţa o vom suporta din bugetul local. Oricum, înainte de a primi cele 4 miliarde pe situaţii de urgenţă, am alocasem deja din bugetul local aceeaşi sumă pentru a realiza acea pasarelă. Banii i-am luat de la o altă investiţie, în speţă de la reabilitarea reţelei de alimentare cu apă din satul Grebleşti, la care am renunţat temporar, din pricina acestei situaţii urgente. În toamnă, mai precis în luna septembrie, când vom primi noua tranşă, de 4,5 miliarde de lei vechi, pentru cele două MCH-uri de pe Boia pe care le-am vândut anul trecut, îi vom realoca pentru reabilitarea reţelei de alimentare cu apă dn satul Grebleşti”, a conchis primarul din Câineni, Ion Nicolae. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button