Administratie

Ion Buşagă şi-a propus să-i ia faţa lui Gigi Becali

Primăria Berislăveşti vrea să dea lovitura pe piaţa afacerilor… cu lapte

• Investiţia se ridică la cinci miliarde de lei vechi, iar produsele lactate obţinute în fabrică vor fi comercializate la hoteluri, pensiuni şi în marketuri

Primăria din Berislăveşti va avea propria fabrică de lactate. Iniţiatorul proiectului, edilul Ion Buşagă, susţine că, în acest fel, toată cantitatea de lapte sau de brânză ce rămânea nevalorificată va putea ajunge acum pe masa vâlcenilor din hoteluri, pensiuni dar şi în marketuri pentru a fi vândută. Fabrica va putea procesa până la 3 000 de litri de lapte în doar opt ore. „Cred că este un proiect binevenit şi va ajuta la dezvoltarea comunei, iar în curând ni se vor alătura şi cei din localităţile Sălătrucel, Dăeşti şi Muereasca”, spune Buşagă. Fabrica de lactate din Berislăveşti se ridică la standardele europene, fiind dotată cu utilaje „ultimul răcnet”. Potrivit declaraţiilor edilului, toate echipamentele au fost achiziţionate din fonduri proprii. „Am muncit mult la această fabrică şi am făcut-o din banii Primăriei. A durat mai  mult pentru că a trebuit să intrăm în posesia clădirii, care era în proprietatea unei societăţi comerciale”, precizează primarul din Berislăveşti. Investiţia se ridică la suma de cinci miliarde lei vechi, iar fabrica va cuprinde două linii de producţie de brânzeturi, una pentru brânzeturi din lapte de vacă şi alta pentru brânzeturi din lapte de oaie.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button