Administratie

Şuşani, cea mai săracă localitate vâlceană a pierdut procesul cu SAPARD şi trebuie să înapoieze Uniunii Europene peste 40 de miliarde de lei

• Hotărârea a fost luată, zilele trecute, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Veşti foarte proaste pentru cetăţenii din Şuşani! După mai bine de patru ani de procese, Primăria a pierdut în instanţă lupta cu Agenţia SAPARD pe marginea subiectului privind modul defectuos de folosire a fondurilor europene pentru amenajarea reţelei de alimentare cu apă a localităţii.

După cum se ştie, din acestei poveşti, în perioada 2008-2009, fostul primar al localităţii, Constantin Amza a şi intrat pe mâna procurorilor DNA. Realizată de ACCF în proporţie de peste 90%, reţeaua de apă s-a dovedit a fi nefuncţională. De altfel, şi la ora actuală aceasta zace îngropată în pământ. Încă din 2004, actualul primar a încercat să remedieze greşelile făcute de vechea administraţie, însă în acest moment pare să fi rămas fără soluţii. Zilele trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României i-a dat câştig de cauză Agenţiei SAPARD Bucureşti, respingând recursul formulat de Comuna Şuşani. Primarul Gheorghe Staiu speră acum că o contestaţie în anulare, susţinută de o casă de avocatură din Bucureşti, va răsturna situaţia, însă, şansele de reuşită sunt extrem de mici. Vineri, democrat-liberalul ne-a mai precizat că nu se aştepta să piardă acest proces şi dă vina pe avocaţii plătiţi să-i apere până acum comunitatea. În urmă cu un an, Gheorghe Staiu ne preciza: „Procesul este la Curtea de Apel Piteşti, însă eu vreau să dau drumul alimentării până se rezolvă dosarul. Trebuie să forăm cel de-al doilea puţ iar în acest sens am făcut o adresă către Consiliul Judeţean, solicitând aprobarea finanţării. Sper ca până la sfârşitul verii să forez şi să dau drumul la apă. Deocamdată, nu se ştie cine va plăti paguba, asta va decide instanţa. Deocamdată, este o nebuloasă. În opinia mea, paguba ar trebui suportată de constructor. El este principalul vinovat. Este vorba de vreo 40 de miliarde. Vreo 27 miliarde au fost virate de SAPARD, alte 6 reprezintă credit de la BCR iar la aceşti bani se mai adaugă şi penalităţile”. Reprezentantul PD-L mai spunea atunci că, dacă s-ar face un clasament privind starea comunelor vâlcene, fără îndoială că localitatea Şuşani s-ar fi clasat pe primul loc la capitolul „sărăcie”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button