Administratie

Investiţii pe bandă rulantă la Fârtăţeşti

Până la alegerile din iunie, Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtăţeşti, şi-a propus să inaugureze mai multe investiţii extrem de importante pentru localitatea sa. Este vorba, în primul rând, despre al doilea strat de asfalt pe DJ 676 A (3,5 km.) – drum care trece prin Giuleşti, Dozeşti, Căţetu şi se întinde până spre Roşiile, dar şi despre modernizarea căminului cultural, obiectiv realizat cu fonduri de la bugetul local. „Acum, este o clădire foarte frumoasă, dotată cu toate cele necesare şi sunt convins că oamenii vor veni cu plăcere la toate evenimentele care vor fi organizate aici”, a apreciat social-democratul. Alte două investiţii marca Voicescu au vizat amenajarea unor baze sportive moderne la Rusăneşti şi Dozeşti. Cât priveşte lucrările la sistemul de canalizare, finanţate prin Ordonanţa 7, primarul Nicolae Voicescu a făcut cunoscut faptul că „se acţionează în 15 dintre cele 20 de sate ale localităţii”. „Termenul de finalizare este luna august, dar evident că eu caut să realizez investiţia cât mai rapid. Tot ca noutate, pot să vă spun că am reuşit să facem biserica de la Seciu, unde preot este Ion Gîrju, un om foarte gospodar. Cu sprijinul comunităţii, al localnicilor, al parohiei, am reabilitat total biserica, am extins-o, am făcut subzidiri, am recondiţionat pereţii şi, nu în ultimul rând, am schimbat acoperişul”, a mai precizat reprezentantul PSD. Nicolae Voicescu a finalizat şi parcul de la Rusăneşti, iar de curând a dat undă verde pentru demararea lucrărilor la centrul social multifuncţional de la Giuleşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button