Administratie

Investiţii în educaţie, la Creţeni

Ion Spîrleanu, primarul comunei Creţeni, vrea ca, anul acesta, să refacă din temelii şi să recompartimenteze o fostă şcoală de lângă primărie. În locul acesteia, va fi amenajată o grădiniţă cu program normal. „Clădirea avea peste 60 de ani. Era foarte degradată, dar am găsit o soluţie de finanţare prin PNDL. În aceste condiţii, am ţinut licitaţia, procedura de achiziţie s-a încheiat recent şi am dat startul lucrărilor. Lângă grădiniţă, avem şi o şcoală renovată. Are clase V-VIII, iar în urmă cu câţiva ani, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar, am modernizat-o, în aşa fel încât, la ora actuală, este aşa cum ar trebui să fie”, a apreciat Ion Spîrleanu. Primarul din Creţeni a adăugat că, pentru elevii din localitate, a mai avut un proiect interesant, care a vizat crearea unui centru de zi. În luna iunie, se termină al 5-lea an de monitorizare, adică ultimul, şi probabil că, după aceea, va fi transformat tot în grădiniţă. „Centrul de zi pentru sprijinirea copiilor proveniţi din familii dezorganizate, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, cu posibilităţi reduse ori cu alte probleme, şi-a atins scopul. Prin rotaţie, zilnic, am avut aici câte 15 prichindei. Le-am oferit o masă caldă, au fost ajutaţi la teme, au fost consiliaţi şi… n-a fost rău. Din toamnă, ca să-i putem asigura finanţarea în continuare, eu cred că va trebui să transformăm centrul de zi în grădiniţă cu program prelungit. Este important deoarece le vom putea oferi o masă în continuare”, a detaliat social-democratul.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button