Diverse

Inter Lăpuşata a disputat 16 meciuri amicale. A pierdut doar două meciuri. Are şi câteva noutăţi în lot, pentru startul sezonului

Inter Lăpuşata a avut o vacanţă plină. În pauza competiţională, mai exact în ultimele luni, a disputat 16 meciuri amicale. Rezultatele au fost îmbucurătoare. Formaţia coordonată de Viorel Zamfirache a pierdut doar două meciuri. A înregistrat şi o remiză, cu Şuşani. Singurele partide pierdute au fost cu Oltul Drăgoeşti.


”Am condus cu 3-1, dar am pierdut de fiecare dată cu Drăgoeşti. Nici nu am avut întreg lotul la dispoziţie în aceste meciuri. La ei, ne-au mai dat gazdele doi jucători ca să completăm echipa. Una peste alta, e bine. Şi dacă îşi face echipă comuna Roeşti, nu ne facem probleme că pierdem jucători. Din Roeşti avem doar doi, care nu vor să plece de aici. Avem şi câteva noutăţi: fraţii Gabăr, Dragoş şi Cristi, vârf şi mijlocaş. Adi Mijata s-a întors din Norvegia şi a spus că nu mai pleacă. A revenit şi fundaşul central, Viorel Tănăsescu, de asemnea, Alex Balaban, Leonard Radu, care cred că e golgheter în perioada de pregătire. Şi el a fost plecat în străinătate. I-am spus: 10 ani m-ai păcălit. Când a venit la echipa, a zis să-l legitimez, că pleacă până în Grecia, dar se întoarce duminica viitoare. A venit după 5 ani. A doua oară, la fel, a venit doar în vacanţă şi a plecat din nou în străinătate. Sper ca acum să rămână şi să ne ajute. Vom continua să promovăm şi copiii. Avem un junior, Darius Geamănu, care a terminat clasa a VIII-a, talent înăscut, a confirmat deja. Vom avea grijă de el. Sper să continue pe acest drum, să nu se piardă. Acum, aşteptăm începerea campionatului. Normal, jucăm tot în eşalonul secund. Să vedem cum va fi cu testele. Ar trebui scoase la nivelul judeţului, dar nu suntem noi cei care decidem. Altfel, va fi greu. Avem foarte puţini vaccinaţi”, a precizat preşedintele şi antrenorul echipei Inter Lăpuşata, Viorel Zamfirache.

Articole Similare

Back to top button