Administratie

În 2024, se modernizează grădiniţa din Diculeşti. De asemenea, transportul şcolar şi condiţiile din unităţile de învăţământ vor fi îmbunătăţite

Zilele acestea, este programată să înceapă asfaltarea drumurilor rămase nemodernizate în comuna Diculeşti. În total, în 2024, în comuna primarului Armand Cupăreanu, se vor reabilita peste 8 kilometri de străzi. Este o investiţie pentru care şeful Executivului local a reuşit să obţină o finanţare nerambursabilă de peste 2 milioane de euro, în cadrul Programului Naţional „Anghel Saligny”. Un alt proiect pe care primarul Armand Cupăreanu doreşte să-l promoveze în acest început de an vizează modernizarea grădiniţei, cu fonduri europene, prin ADR Sud-Vest Oltenia. „Tot ca noutate, zilele acestea, va fi lansată licitaţia pentru dotarea unităţilor de învăţământ din comună cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale. Este un proiect cu finanţare prin PNRR şi facem tot ce se poate ca cei mici să beneficieze cât mai repede de noile condiţii. Sperăm şi luptăm ca, în 2024, să îmbunătăţim fundamental şi condiţiile în care se desfăşoară transportul şcolar din zonă. Comuna Diculeşti, dar şi alte localităţi din Sudul judeţului, vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor şi al preşcolarilor”, a precizat Armand Cupăreanu, primarul comunei vâlcene Diculeşti.

Articole Similare

Back to top button