Liga Nationala

IMBATABILĂ! Vâlcea, o nouă victorie în Europa!

Sâmbătă, 22 ianuarie, SCM Rm. Vâlcea a disputat al doilea meci din grupele EHF European League. De această dată, în deplasare, contra formației franceze Chambray Touraine. ”Municipalele” au început bine jocul. Liscevic a deschis scorul, Nikolic a dublat avantajul. Danielsson a redus din diferență, însă Glibko a refăcut-o. Vâlcea a rămas la timonă până în minutul 9 (scor 4-5). Apoi a cedat inițiativa și nu a mai reușit să preia conducerea. Elevele lui Dahl au făcut greșeli, au dat semne de oboseală, randamentul a fost mai scăzut decât în precedentele partide. Chambray a prins curaj, mai ales că a reușit să termine primul mitan pe plus. 14-12 a fost la pauză pentru formația franceză.

Partea secundă a început rău pentru oaspete, care au permis ca distanța să se mărească. Chambray a avut trei, apoi patru goluri în față (18-14, în minutul 36). Descurajant rezultat, dar nu de neîntors.

Handbalistele de la poalele Capelei au demonstrat că au resurse, că sunt bine pregătite fizic și că meciul se termină atunci când expiră timpul regulamentar, nu când o echipă pare să se desprindă în câștigătoare. Vâlcea se aseamănă din ce în ce mai mult cu o trupă germană: știi că ai bătut-o abia atunci când a urcat în autocar. De la 18-14, s-a ajuns la 19-19, în minutul 43. Elghaoui a avut o serie bună, punând umărul la revirimentul SCM-ului. Imediat, Glibko a ratat șansa de a-și readuce echipa în avantaj. A trimis mingea în bară, din 7 metri. La faza următoare de atac, tot ea a scos un 7 metri, transformat de Nikolic: scor 19-20, în minutul 46.

Roș-albastrele nu au mai cedat inițiativa. Intrarea Isabellei Roch între buturi a ajutat SCM-ul să se păstreze în avantaj. Multipla campioană olimpică,mondială și europeană cu Naționala Franței, Alexandra Lacrabere, nu a rușit să o învingă pe Roch, din 7 metri. Nemțoaica dintre buturile SCM-ului s-a dovedit extrem de inspirată. A avut două intervenții incredibile. După 7 metri, a apărat și din postură de 1/1 cu Bossavy. Florica a mărit ecartul la două goluri (20-22). Gazdele l-au redus, apoi Nikolic, din 7 metri, l-a refăcut. Lacrabere a revenit la punctul de penalitate. A ratat pentru a doua oară consecutiv din 7 metri. De această dată a trimis mingea în bară.

Elghaoui și Glibko puteau aduce relaxarea în tabăra Vâlcii, dar au ratat și ele, din situații clare. Chambray ”ne-a suflat în ceafă” până la final. În minutul 58, SCM avea tot două goluri în față. Bucur a marcat pentru 24-26. Imediat a apărat Roch, dar ”municipalele” s-au grăbit să trimită mingea direct în poarta goală. Balonul s-a oprit în bară. Gazdele au încercat să se apropie la un gol printr-o ”aeriană”. Roch le-a ”ghicit” și s-a opus golului. Până la urmă, însă, formația franceză a înscris: scor 25-26, cu 30 de secunde înainte de final. SCM a gestionat bine atacul, Dahl le-a dat indicații clare la time-out și meciul s-a încheiat favorabil Vâlcii: 25-26.

Victoria din Franța menține echipa de pe locul 2 din România în fruntea ierarhiei în Grupa D din competiția secundară din Europa. SCM este cu un picior în sferturile EHF European League. În celălalt meci al grupei, Vaci NKSE a fost aproape de a produce surpriza. Partida cu Viborg s-a încheiat la același scor din Franța: 25-26. În următorul meci din Europa, SCM o va întâlni tocmai pe Viborg, în Danemarca, meci rămas restant din etapa I. Acesta va avea loc pe 30 ianuarie. Înainte, Vâlcea dispută derby-ul din Liga Florilor, cu Rapid, programat pentru joi, 27 ianuarie, de la ora 18.00, în Capitală. În Franța, handbalistele pregătite de Bent Dahl au obținut al cincilea succes din 2022.

Klicovac, Levchenko și Stamin nu au făcut deplasarea în Franța, având probleme medicale.

În partida cu Chambray au marcat pentru echipa de handbal a clubului din Zăvoi: Elghaoui (7 goluri), Nikolic (7), Glibko (3), Bucur (2), Florica (2), Gorshenina (1), Dache (1), Liscevic (1), Lupei (1), Gonzalez (1).

Pentru gazde au înscris: Stoiljkovic (5), Brkljacic (4), Danielsson (3), Blonbou (3), Montserrat (2), Lacrabere (2), Lagerbon (1), Bouchard (1), Fehri (1), Bossavy (1), Pina (1), Toure (1).

Articole Similare

Back to top button