Diverse

Icon a câştigat Cupa Ligii Juniorilor Vâlceni

Marţi, 21 iunie, a avut loc faza finală a Cupei Ligii Juniorilor Vâlceni la minifotbal. În semifinale, Santos a trecut de Rayn cu 6-3, iar Icon a câştigat duelul cu Atletico cu 3-2. Copiii de la Icon au ridicat trofeul deasupra capului. În ultimul act s-au impus cu scorul de 5-2 în faţa celor de la Santos, vicecampioana Ligii Juniorilor Vâlceni. Au fost goluri spectaculoase. Cel mai frumos l-a înscris, însă, Adelin Crivăţ, de la Santos, din foarfecă. Andrei Din, de la Icon, (jucător format la Metafora) a realizat hat-trickul în ultimele cinci minute.
”A evoluat foarte bine şi un alt fost jucător al Metaforei, Alex Văduva, liderul de la Icon, care a fost omul meciului la mijlocul terenului. S-au mai remarcat în această finală jucătorii George Ancuţa (Icon), Matei Dorobanţu (Icon), Adelin Crivăţ (Santos), Mihai Şerban (Icon), Iustin Comănescu (Santos). Icon a punctat după primele minute prin Alex Văduva. Santos a egalat prin Adelin Crivăţ. Icon a trecut din nou în avantaj după centrarea către careul vicecampioanei executată de Andrei Din. Santos a revenit în joc după super-foarfeca lui Adelin Crivăţ. Andrei Din însă a scăpat din nou de marcaj şi a trimis mingea în plasă. 3-2. Tot el a punctat după alte câteva momente, 4-2. La ultima fază a jocului, Mihai a scăpat singur cu portarul, l-a executat şi a făcut 5-2, punând capăt incertitudinilor”, a fost rezumatul făcut finalei de către partenereul lui Adrian Comănescu în organizarea competiţiilor de juniori la minifotbal, Robert Sinişteanu. Icon a micat în acxest meci pe: Robert Enea, George Ancuţa, Matei Dorobanţu, Alex Văduva, Mihai Şerban, Andrei Din. Santos i-a avut la dispoziţie pe: David Culeci, Horia Radu, Sorin Cindea, Iustin Comănescu, Denis Bunget, Adelin Crivăţ.

Articole Similare

Back to top button