Diverse

Hermina Olaru şi Victorina Bora, neînvinse, în Sala Traian, la turneul de promovare în Liga Florilor! Extrema de la Slatina va îmbrăca rochia de mireasa în această vară

După cum se cunoaşte, din noul sezon al Ligii Florilor vor lipsi Ştiinţa Bucureşti şi CSM Deva, care au retrogradat. În locul acestora au urcat, din eşalonul secund, CSM Tg. Jiu şi CSM Galaţi. S-a aflat şi numele celorlalte două ”necunoscute”. Turneul de menţinere / promovare în primul eşalon a avut loc în week-end, la Vâlcea. Au participat CSM Unirea Slobozia, CS Universitatea Cluj Napoca şi formaţiile aflate pe locurile 11 şi 12 în sezonul recent încheiat al Ligii Florilor, CSM Slatina şi Dacia Mioveni 2012. Cotate cu prima şansă la menţinerea în primul eşalon, Slatina şi Mioveni şi-au respectat blazonul. Au terminat turneul din Sala Traian pe primele două poziţii, fără să piardă vreun meci şi vor continua la ”masa bogaţilor”. Duelul direct între cele două s-a încheiat la egalitate, scor 27-27. Slatina, după cum se ştie, este antrenată de vâlceanca Victorina Bora. Pentru această formaţie joacă, de câteva sezoane, şi extrema vâlceană Hermina Stoicănescu, devenită între timp Olaru. Este soţia arbitrului de fotbal de Liga a II-a, Alin Olaru. Cei doi s-au căsătorit civil şi urmează să-şi unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu. După ce a scăpat de emoţii în plan sportiv, Hermina se pregăteşte să îmbrace rochia de mireasă. Nunta va fi în iulie.

Baraj menţinere / promovare Liga Florilor

• Vineri, 4 iunie:
CSM Slatina – CSU Cluj Napoca    32-25
Dacia Mioveni – Unirea Slobozia   33-28

• Sâmbătă, 5 iunie:
CSM Slatina – Unirea Slobozia       35-23
Dacia Mioveni – CSU Cluj-Napoca  28-22

• Duminică, 6 iunie:
Unirea Slobozia – CSU Cluj-Napoca 31-33
CSM Slatina – Dacia Mioveni           27-27

Articole Similare

Back to top button