Diverse

Trofeul Ligii Campionilor a ajuns din nou în Norvegia

• antrenorul Florentin Pera, la finala de la Budapesta
• Kiki Liscevic, parte din spectacol

Duminică, 5 iunie, în templul handbalului European, la Budapesta, în sala MVM Dome, s-a disputat finala Ligii Campionilor, dintre Gyor, favorita publicului şi câştigătoarea en-titre a trofeului, Vipers Kristiansand. În prezenţa a peste 15.000 de spectatori, campioana Ungariei a ratat din nou şansa de a-şi îmbogăţi vistieria cu cel mai important trofeu. Trupa norvegiană a câştigat partida cu scorul de 33-31 şi a fost încoronată regină a Europei. Marketa Jerabkova a fost declarată MVP-ul competiţiei. Cristina Neagu a cucerit titlul de golgheteră a Europei. Portarul Amandine Leynaud şi-a anunţat retragerea. Leynaud a fost şi în lotul Oltchim-ului, la un moment dat. La spectacolul de la Budapesta a contribuit şi Kiki Liscevic, jucătoare care tocmai s-a despărţit de SCM Rm. Vâlcea. Liscevic a cântat în deschiderea finalei, alături de Henry Mendez, o nouă piesă, ”Who is the best?”, realizată alături de Lee Music şi Bobiţă Cătuşanu, clipul fiind montat de Mireya Gonzalez. De asemenea, la Budapesta a fost prezent şi fostul antrenor al Vâlcii, Florentin Pera, care a ratat şansa de a lupta pentru trofeul Ligii Campionilor, CSKA Moscova fiind descalificată din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina.

Articole Similare

Back to top button