Diverse

Gicu Deaconescu e un antrenor împlinit: are mulţi jucători la nivel naţional

Gicu Deaconescu este unul dintre cei mai apreciaţi şi, totodată, prolifici antrenori vâlceni, cu numeroşi fotbalişti care au ajuns la nivel naţional, inclusiv în Liga I. El a mărturisit că este un antrenor împlinit şi convins că va mai da jucători în fotbalul mare. „Pe Florin Borţa, l-am pregătit 6 ani. El e un băiat serios şi asta l-a făcut să ajungă la prima echipă din Craiova şi la lotul naţional. Un alt jucător pe care l-am avut 4 ani este Victor Dican, care a făcut pasul în Liga a III-a. Şi el are calităţi foarte bune, pe lângă faptul că dispune de o inteligenţă aparte. De asemenea, l-am avut în echipă şi pe Robert Popa, care de ceva timp este portar de bază la naţionala Under 16 a României. Aceştia sunt doar câţiva dintre jucătorii care mi-au trecut prin mână”, a spus Gicu Deaconescu. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Si poate ar fi putut sa aive mult mai multi poate , daca se comporta mai bine cu niste copii fiind la vremea respectiva , ca multi altii de altfel la noi in tara ..cu bataia credeau ca rezolva tot , mentalitate de cacat ..distrugator de viitor si asta .i as da bataia care mi a dat o el inzecit si lui si invatatorului meu din gimnaziu din nr 10 gherghina ..tata mi a dat doua palme in toata viata pana acum astia doi de n ori si pt simple greseli care le face un copil in domeniul sau materia respectiva nu pt prostii ca eram un copil neastamparat..explica i invata l dar nu da intr un copil ..niste criminali nu i mai ridicati in slavi

Lasă un răspuns

Back to top button