Diverse

”Generaţia aceasta de copii care practică sport pentru performanţă e condamnată la dispariţie! Dacă juniorii mai stau un an fără competiţie, e crunt!”

Antrenorul de copii şi juniori Ştefan Răcăreanu, de la ACS Prosport Vâlcea, dar şi de la AS Băile Olăneşti, crede că măsurile impuse de autorităţi în contextul pandemiei de Coronavirus vor avea repercusiuni grave asupra sportului, de performanţă şi chiar de masă. Generaţia actuală este una compromisă din cauza lipsei competiţiilor.
”Generaţia actuală de copii care practică sport pentru performanţă este condamantă la dipariţie. Juniorii Under 15, Under 16 au stat deja un an fără să joace. Dacă mai stau încă un an fără competiţie, e crunt! Multă lume nu ia în calcul repercusiunile. Eu îi văd pe copii la antrenamente. Nu mai sunt ce au fost. Fără competiţie, e greu, oricât de mult te chinui tu, ca antrenor, să-i pregăteşti. Oricum nu stăteam prea bine. Vedem la echipele vâlcene de Liga a III-a că de-abia au găsit juniori pe care să-i integreze în lot. Suferă din acest punct de vedere. Dacă acum, când tot au mai fost, abia au găsit, gândiţi-vă în doi-trei ani ce se va întâmpla, când aceşti copii devin seniori. Loturile naţionale, echipele de juniori, chiar şi cele de judeţ vor avea de suferit pentru că nu mai vine nimeni din urmă. Dacă intri în al doilea an fără competiţie, nu se mai poate spune că faci fotbal, ci doar sport, mişcare. Dar cine să se gândească la acest lucru dacă suntem conduşi numai de străini?”, spune Răcăreanu.

”De opt luni, terenurile sunt pline de copii! Nu am auzit de nici măcar un caz de Coronavirus! Pentru ce distrugi sportul, dacă la acest nivel riscurile sunt cele mai mici?”

Sportivul vâlcean consideră că autorităţile ar fi putut salva situaţia sportului românesc cu alte măsuri, care ar fi fost, poate, şi mai puţin costisitoare: ”Era uşor de gestionat această pandemie dacă Statul găsea nişte soluţii care nu afectau cu nimic misiunea generală, de limitare a răspândirii virusului. Nu la nivel de copii şi juniori erau probleme. Noi ne-am reluat pregătirile din luna mai, în condiţiile impuse, mai întâi în grupuri mai restrânse, apoi uşor mai mari. Sunt atâtea luni de când terenurile sunt pline de copii, peste tot, în Vâlcea şi în ţară. Nu am auzit nici măcar un caz în rândul copiilor în opt luni. Unul nu a fost! Dacă nu sunt riscuri la acest nivel, de ce distrugi sectorul acesta? Costurile erau mult mai mici dacă, de exemplu, Statul ajuta fiecare club cu 200 de euro, nu mai mult, pe lună. Erau acceptate teste rapide, o dată pe lună. La un lot de 20 de jucători, maxim, cu tot cu antrenor, atât costau. Jucam 10 luni pe an şi se rezolva situaţia. Cu 2000 de euro pe an / club, ajutai sportul, nu mai blocai activitatea. Nu era nevoie ca banii să ajungă la cluburi. Mergeau către DSP-uri, ca să nu existe dubii. Puteau să joace copiii”.

Articole Similare

Back to top button