Politica

Gabriela Ene ameninţă dascălii şi directorii de şcoli cu demiterea

• Dacă şefii unităţilor de învăţământ nu vor lua măsuri împotriva dascălilor care nu îşi fac treaba, aceştia vor fi demişi, împreună cu profesorul vizat

Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Vâlcea, i-a luat sub vizor pe mai mulţi directori, după ce a constatat că aceştia ar face legea aşa cum îi taie capul în unităţile de învăţământ pe care le conduc. Reprezentanta PD-L i-a acuzat pe aceştia că atunci când sunt traşi de mânecă, nu au nici măcar bunul simţ de a-şi recunoaşte vina.
În ultimele luni, ISJ a efectuat mai multe controale, luându-i la purecat în special pe şefii unităţilor de învăţământ. Rezultatele au fost unele dezamăgitoare. Practic, abia acum s-a constatat că unele şcoli sunt conduse de directori iresponsabili. Ene spune că sunt mulţi directori care nu au pus la punct nici măcar actele şcolilor. Prima victimă a dezordinii a fost directorul şcolii din Stoileşti, care a fost nevoit să-şi dea demisia. „Nu e suficient să te duci la şcoală pentru a face prezenţa ca director, trebuie să ai puse la punct toate hârtiile de la A la Z. Trebuie să ai programe, un plan de management, un plan de dezvoltare instituţională, însă marea majoritate descarcă aceste acte după Internet fără să facă o particularizare; unii nici măcar nu mai modifică data de pe proiectul descărcat după Internet”, a declarat Ene. Mai grav este faptul că acest director, ca mulţi alţii, nu respectă metodologia de încadrare a cadrelor didactice. Un alt director care a rămas fără funcţie este cel de la Măciuca, şefa IŞJ anunţând că acesta ar fi avut aceeaşi problemă ca şi directorul de la Stoileşti: „nerespectarea normelor scriptologice din sistemul de învăţământ”. Directorii nu sunt singurii luaţi în colimator de conducerea inspectoratului. Şi dascălii care au multe sesizări, fie pentru că nu îşi treaba, fie pentru că nu au comportament adecvat faţă de elevi, vor fi sancţionaţi, însă doar la sfârşitul anului şcolar. Dacă directorii nu vor lua măsuri împotriva profesorilor reclamaţi, Ene anunţă că ambii „vor zbura” din respectiva şcoală. „Mi se pare absolut normal ca, dacă directorul nu ia măsuri cu cadrul didactic care a avut sesizări verificate, şi acesta să fie demis. Obligatoriu, dacă directorul va închide ochii la aşa ceva, noi nu vom face acest lucru şi demişi vor fi şi directorul şi profesorul respectiv”, a mai precizat inspectorul şcolar general.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

One Comment

  1. I.S.J. Valcea are doar grija directorilor dar pe profesori cine îi apara de directorii instalati deja de P.D.L. si care fac ce vor in scolile pe care le conduc? Stie cineva ca intreaga lor activitate este obstrucionata daca nu este dedicata P.D.L -ului ? Vedeti cazul de la Horezu.

Lasă un răspuns

Back to top button