Liga III

Fotbaliştii de la Viitorul Dăeşti au furat startul sărbătorilor! Distracţie maximă la banchetul de final de an

• Marius Vlădoi, Costel Gaiţă şi Larry Nicolaescu au stabilit şi programul perioadei de pregătire; Popolan s-a operat; echipa din Fedeleşoiu s-a despărţit de un jucător

Sptămâna aceasta, Viitorul Dăeşti s-a reunit după câteva zile de repaus. Echipa de Liga a III-a vâlceană a avut programată o masă festivă. Banchetul de final de an s-a ţinut la o pensiune din Dăeşti. A fost distracţie maximă, cu formaţie, bucate tradiţionale, un tort personalizat şi tot ce trebuie. Fotbaliştii şi oficialii clubului i-au mulţumit primarului George Popolan şi autorităţilor locale pentru surpriză. Dăeştenii au avut ce sărbători. Prima parte a sezonului a fost una bună. Viitorul iernează pe locul 3 în Seria a VI-a, unde se află la egalitate de puncte cu vicelidera, SCM Rm. Vâlcea şi la patru puncte distanţă de campioana de iarnă, Cetatea Tr. Măgurele. La banchet au participat toţi jucătorii, inclusiv Andu Popolan, cu piciorul imobilizat după operaţia suferită la gleznă. Oficialii clubului sunt convinşi că acesta se va recupera rapid şi va fi apt chiar de la primele meciuri oficiale de după pauza de iarnă, din luna martie. În altă ordine de idei, Viitorul s-a despărţit, pe cale amiabilă, de comun acord, de un jucător. Alex Dreve şi-a dorit să-şi continue cariera sportivă mai aproape de casă, de zona Clujului.
”Vrem să păstrăm lotul. Nu cred că vom avea prea multe noutăţi. Este posibil să mai aducem 1-2 juniori. Am stabilit, în mare, şi programul de după sărbători. Ne vom reuni după jumătatea lunii ianuarie, între 20 şi 22 ianuarie. După câteva zile de reacomodare la efort, intrăm în cantonament. Va fi pe plan local. Urmează o perioadă dificilă, dar trebuie să tragem tare, să avem resurse pentru partea a doua a sezonului. Vom avea şi şapte jocuri amicale, majoritatea cu echipe de Liga a III-a. Sunt stabilite, dar în perioada de iarnă mai pot apărea surprize, amânări, şi din cauza vremii, a terenurilor. În principiu putem spune că vom juca partide de verificare cu Gilortul Tg. Cărbuneşti, Flacăra Horezu, SCM. Sezonul de primăvară va fi, cu siguranţă, dificil. Ne propunem să rămânem modeşti şi să luăm cât putem de mult din fiecare meci în parte”, au transmis oficialii echipei de Liga a III-a din Dăeşti.

Articole Similare

Back to top button