FotbalDiverse

Florin Matache a câştigat Cupa României şi va juca în Champions League!

La sfârşitul săptămânii trecute, la Sibiu şi Cisnădie s-a desfăşurat Cupa României la Minifotbal. La această competiţie au participat 96 de echipe. În total, au fost 160 de jocuri în trei zile. Printre participante s-au regăsit şi câteva formaţii de la poalele Capelei. Dintre ele, cea mai bună clasare a înregistrat-o gruparea Labradorii, care s-a oprit în optimi. Competiţia a fost câştigată de Danco Pro, din Bucureşti, care, în finală, s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa sibienilor de la Juventus. Pentru Danco Pro a jucat şi un fotbalist de la Flacăra Horezu. Este vorba despre portarul Florin Matache. Astfel, după ce a câştigat campionatul judeţean cu Flacăra Horezu şi a promovat cu echipa din Treapt în Liga a III-a (fără să primească gol în meciurile de baraj), acesta şi-a adăugat în palmares un nou trofeu. „Eroul de la Liberec” a primit din partea organizatorilor şi un premiu special. Matache a fost declarat cel mai bun portar al Cupei României. Performanţa realizată la Sibiu i-a asigurat formaţiei din Capitală şi calificarea în EMF Champions League. Aşadar, Florin Matache va juca, în viitorul sezon, în cel de-al treilea eşalon, pentru Flacăra, în competiţia de minifotbal din Bucureşti, dar şi în Liga Campionilor, pentru Danco Pro. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button