Fără replică

Cel puţin teoretic, sport de performanţă fac acele persoane care au dorit acest lucru. Un tânăr îşi propune să se perfecţioneze pentru a avea acces la glorie şi la o viaţă mai bună. Bineînţeles că subiectul permite o grămadă de abordări. Aş vrea să fac o scurtă referire la modul în care sunt percepuţi sportivii de performanţă de la noi şi mai ales, cum conştientizează ei statutul pe care l-au căpătat.

Vreau să precizez din capul locului că nu mă voi referi la un aspect care sper să nu îi caracterizeze pe cei care ne umplu inimile de bucurie când se cântă Imnul Naţional al României şi se arborează Drapelul Naţional.
În preajma Sfintei Sărbători a Învierii, în sâmbăta Paştelui, o echipă românească de club, nu contează sportul, a participat la o confruntare decisivă pentru accederea într-o fază superioară a unei cupe europene. Înainte de plecare spre locul disputei, unul dintre sportivi a făcut referire la importanţa meciului, dar a stăruit asupra împrejurării prin care, la întoarcere, la miezul nopţii, el şi colegii vor fi în avion şi nu cu familia, pentru a ciocni un ou roşu! Pare legitimă părerea sa de rău, dar, fără să fiu răutăcios, mie mi s-a părut că acel sportiv nu ştie cu adevărat ce face şi în ce postură se află! În primul rând i-a desconsiderat pe toţi aceia care, în nenumărate rânduri, în noaptea Învierii, nu se află în mijlocul familiei, ci îşi duc la îndeplinire sarcinile pe care le au în unităţile cu foc continuu, spitale, servicii de intervenţie rapidă şi lista poate continua. Toţi ne facem datoria acolo unde suntem puşi să ne-o facem şi nu ne plângem de acest lucru! Nu noi l-am obligat pe acel sportiv să îmbrăţişeze cariera pe care şi-a făurit-o şi ca prin practicarea sportului păşeşte spre glorie şi satisfacţii destule, atât sportive cât şi materiale!
Este punctul meu de vedere şi repet, nu vreau să generalizez o situaţie în care caracterul (non) educativ a… bătut performanţele sportive!

Iulian VERNESCU