Opinii

FAIR–PLAY (VI)

OPINIA SPECTATORULUI

Campionatele Europene de atletism din august 1971 s-au desfăşurat la Helsinki, în Finlanda. În întrecerile feminine de la săritura în lungime, la jumătatea probei, conducea elveţianca Meta Antenen. Principala adversară, vest-germana Ingrid Becker, se pregătea să sară, dar a fost anunţată chiar atunci să se prezinte la startul probei de ştafetă 4×100 metri, ce avea loc în acelaşi timp. E clar că atleta risca să-şi piardă rândul la săritură şi să irosească astfel şansa de a ameninţa locul întâi al elveţiencei. Din proprie iniţiativă, tocmai aceasta, Meta Antenen, a intervenit pe lângă juriul de concurs pentru acordarea unui răgaz mai mare decât cel regulamentar pentru partenera ei de concurs. Arbitrii au fost îngăduitori, iar Becker a câştigat cu colegele sale titlul la ştafetă şi a revenit apoi la groapa de nisip. Mai mult decât atât, vest-germana a sărit nesperat de bine şi a depăşit-o pe Antenen cu numai 3 centimetri, obţinând astfel titlul continental şi la lungime! Atleta elveţiană a pierdut medalia de aur, dar a câştigat meritoriu stima adversarelor sale şi a publicului.

• Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button