Politica

Emilian Frâncu caută soluţii pentru punerea în funcţiune a căminului de bătrâni din Ostroveni

emilian francuCu prilejul Adunării Generale a pensionarilor din cadrul PNL Râmnicu Vâlcea, întâlnire desfăşurată joi, 6 octombrie 2011, la propunerea senatorului liberal Emilian Frâncu, a fost aprobat textul unui APEL adresat celor care doresc şi pot să contribuie la finalizarea unui proiect necesar oraşului, început cu mulţi ani în urmă, dar nerealizat nici până în prezent.

„Lansez un apel către toţi colegii mei parlamentari ai judeţului Vâlcea, către toţi directorii din instituţiile deconcentrate sau companii de stat, politicieni – indiferent de culoarea politică a formaţiunii pe care o reprezintă – administratori de societăţi comerciale şi către toţi oamenii generoşi din Râmnic, să ne unim eforturile şi să donăm timp de trei luni anumite sume de bani pentru achiziţionarea unei părţi a mobilierului atât de necesar dotării căminului de bătrâni din Ostroveni. Haideţi să contribuim cu toţii la grăbirea punerii în funcţiune a acestui obiectiv. Să aducem puţină fericire în sufletul bătrânilor care vor fi cazaţi aici şi care pot fi părinţii tăi, ai mei, de fapt sunt părinţii noştri”, se arată în document. Participanţii la adunare au primit cu interes apelul şi s-au angajat la strângerea fondurilor necesare dotării cu mobilier a Căminului de bătrâni. În final, senatorul liberal a făcut câteva precizări foarte importante. „Sper să fie cât mai mulţi oameni generoşi care să contribuie la acest fond. Regret că, după ce am adus fonduri importante de la guvernul Tăriceanu, pentru transformarea fostului cămin de bătrâni dintr-o ruină într-un  spaţiu destinat locuinţelor sociale (decizie necesară în acel moment pentru a se salva construcţiile începute acolo şi a se rezolva problema locativă a persoanelor fără locuinţă din oraş), s-a amânat realizarea unui edificiu destinat persoanelor de vârsta a treia. Din păcate, un al doilea proiect cu aceiaşi destinaţie, iniţiat cu mult timp în urmă de Mircia Gutău şi sprijinit de mine, a fost abandonat de actuala administraţie. Construcţia există în cartierul Ostoveni, dar este nefuncţională, din cauza lipsei mobilierului şi a faptului că nimeni nu s-a mai interesat serios de această locaţie. De aceea, am lansat acest apel către toţi cei care doresc să contribuie cu sume de 1-3 milioane lei vechi, poate cu mai mult poate mai puţin, timp de 3 luni şi sper să strângem în final banii necesari achiziţionării de mobilier. Vom grăbi astfel punerea în funcţiune a acestui obiectiv destinat bătrânilor fără ajutor. Este nevoie de voinţă, este nevoie de suflet, iar eu sunt convins că numărul oamenilor care se vor alătura proiectului va fi mare şi că, împreună, vom aduce un strop de fericire celor de vârsta a treia”, a spus Emilian Frâncu, reprezentantul USL în competiţia pentru funcţia de primar al Râmnicului.

Articole Similare

One Comment

  1. Este pacat de investitie pentru ca acest obiectiv a costat peste 11 milioane de lei si nu se foloseste nici dupa un an de la finalizarea constructiei

Lasă un răspuns

Back to top button