Administratie

Elevii şi profesorii de la “Nicolae Bălcescu”, încântaţi de ultimele investiţii făcute de Primăria Drăgăşani

Sportul, mişcarea zilnică, exerciţiile fizice efectuate în mod organizat sau individual sunt benefice organismului omenesc. De aceea, în programele şcolare, sunt incluse ore de Joc şi mişcare sau de Educaţie fizică şi sport. La nivel local, dar şi naţional, există preocupări în acest sens, pentru că sănătatea unui popor începe şi cu o bună educaţie în acest sens.

Drăgăşani este unul dintre oraşele în care autorităţile locale pun mare accent atât pe educaţia copiilor, cât şi pe sănătatea acestora. Drept dovadă, aici, se investeşte constant în reabilitarea sălilor și a terenurilor sportive. În ultima vreme, de exemplu, la Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu” – Drăgășani, unde director este doamna prof. Maria Drăguţ, s-a amenajat un teren de fotbal cu gazon sintetic, competiţiile desfăşurate aici devenind o experienţă mult mai plăcută, în condiţii de siguranţă, pentru că terenul este acum moale şi flexibil. Reabilitarea sălii de sport se impunea şi din cauza faptului că, în perioadele ploioase, apa începuse să se infiltreze prin acoperiş, pe ziduri, iar parchetul şi caloriferele se deterioraseră. „Acum, prin grija domnului primar, ing. Cristian Nedelcu, sala de sport are încălzire prin pardoseală, care se dovedeşte a fi benefică nu numai prin reducerea costurilor la facturi, ci şi prin faptul că persoanele care suferă de alergii vor putea practica sportul fără reţineri. Căldura este împinsă prin diferite conducte şi, astfel, praful sau alţi alergeni nu mai sunt împrăştiaţi în sală. Calitatea aerului s-a îmbunătăţit şi datorită sistemului de ventilaţie montat. Pardoseala din răşină epoxidică, fără rosturi sau îmbinări, nu va favoriza dezvoltarea florei microbiene, fiind igienică, uşor de curăţat şi întreţinut”, ne-a precizat doamna Maria Drăguţ, directorul Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”, din Drăgăşani, încântată că elevii îşi vor desfăşura orele de Educaţie fizică şi sport în cele mai bune condiţii. După cum se ştie, la această unitate de învăţământ, există şi clase cu profil sportiv – handbal. De altfel, de-a lungul timpului, echipa şcolii a avut numai rezultate remarcabile.

Articole Similare

Back to top button