Diverse

EDITORIAL / România după Qatar

Aşa cum am spus lunea trecută, fotbalul bolnav de la noi a mai bifat o neparticipare la un turneu final de campionat mondial. La anul vor fi 24 de ani de la ultima participare (C.M. ’98 Franţa)…
Ne-am întors la campionatul nostru (slab) cel de toate zilele în care o echipă (CFR Cluj-Napoca) domină autoritar Liga 1 de patru ani. Acelaşi lucru se pare că se întâmplă şi anul acesta, singura grupare care ar putea să-i pună „probleme” fiind, ca mai mereu în ultimii ani, FCSB- ul lui Becali.
Mai marii federaţiei încearcă să găsească selecţioner (sau mimează că încearcă, decizia fiind probabil luată), chemând la „negocieri”, brandul numărul unu al fotbalului românesc, brandul Hagi.
Este cunoscut faptul că relaţiile dintre FRF şi Hagi sunt glaciale, de când politicul (Ponta şi gaşca) s-a implicat brutal în 2014 în alegerile în care Gică Popescu (cumnatul „regelui” Hagi) era favorit clar să fie succesorul lui Mircea Sandu şi, poate că fotbalul nostru nu ar fi ajuns atât de jos…
Discuţia de duminică cu Hagi nu a dus bineînţeles la nici un rezultat căci Hagi este acţionar majoritar la Farul/Viitorul Constanţa şi din aceea poziţie incompatibilitatea este cât casa. Vor urma, probabil posibile negocieri cu Dan Petrescu, dar acesta este sub contract cu ardelenii de la Cluj, acolo unde se simte cel mai bine şi a contribuit (majoritar) la succesele din ultima perioadă de acolo. Într-o declaraţie făcută presei cu ceva timp în urmă acesta a spus că niciodată nu a fost contactat să preia echipa naţională, deşi au fost momente când era liber de contract şi ar fi putut să o facă, visul său fiind să antreneze odată naţionala României şi/sau Chelsea, echipa cea mai importantă la care a evoluat ca jucător. Alte variante imposibile sunt Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, Olăroiu (acesta fusese liber mult timp, era considerat de toată lumea (suporteri, oameni de fotbal) varianta numărul 1, dar mai marii federaţiei au sperat că „se scot” cu o calificare „la baraj” pentru Qatar şi nu au avut „sânge în instalaţie” să-l demită pe Rădoi atunci când făcea experiment după experiment şi rezultatele erau catastrofale. S-au îmbătat toţi cu apă rece după cele 7 puncte (din 9) obţinute în septembrie în preliminarii, au crezut că vom ajunge la baraj şi o vor lua ca pe un mare succes, pierzând variante viabile pentru viitorul naţionalei (Olăroiu şi Dan Petrescu).
Acum nu este exclus ca mimând de ochii lumii negocieri imposibile cu Hagi şi Petrescu, să ajungă la varianta Mutu (fostul antrenor al reprezentativei de tineret), pe modelul Mirel Rădoi. Ar fi al patrulea experiment după cele nereuşite cu Daum, Contra şi Rădoi.
În campionat, Craiova lui Rotaru a pierdut din turaţie după a doua înfrângere consecutivă în deplasare (0-1 la Farul înainte de meciurile naţionalei cu Islanda şi Liechtenstein şi 2-3 la Piteşti duminică seara cu FCArgeş), FCSB a schimbat (bineînţeles) antrenorul care nu asculta ordinele venite de la patron şi l-a readus pe Toni Petrea, câştigând un meci ciudat (pariuri?) cu Botoşani-ul care a avut1-0 la pauză şi apoi până în minutul 75, dar a pierdut finalmente cu 3-1… CFR a câştigat cu 2-0 la Craiova lui Mititelu care a ajuns la al patrulea antrenor în 16 etape…
Amatorismul din fotbalul intern este şi el unul din răspunsurile la întrebarea: „de ce am ajuns aşa de jos?”
Aveţi grijă de voi!
Respectaţi regulile de de distanţare, de port al măştii de protecţie, de vaccinare (cei care credeţi în ştiinţa medicală şi nu în teorii fantasmagorice)!
Pandemia loveşte necruţător pentru că oamenii nu le respectă!
• Dan-Cătălin Săraru

 

Articole Similare

Back to top button