Diverse

Echipele care se vor retrage din actualul campionat nu vor fi sancţionate

”AJF Vâlcea este solidară cu membrii afiliaţi, motiv pentru care a stabilit ca în situaţia în care vor exista cluburi sportive/asociaţii sportive care din motive interne nu pot să continue sezonul 2019/2020, fie din punct de vedere sportiv, fie din punct de vedere financiar, acestea trebuie să înainteze o cerere către Comitetul Executiv al AJF Valcea prin care să îşi exprime situaţia în care se află, iar AJF Valcea va lua act de dorinţa echipei de a se retrage din sezonul 2019/2020 fără a fi luată vreo sancţiune sportivă (retrogradare, dezafiliere) sau sancţiuni financiare, cu menţiunea că această cerere să fie transmisă către AJF Valcea până la data de 31 mai 2020 (după această dată se va aplica regulamentul disciplinar) şi să nu aibă restanţe financiare in sezonul 2019/2020”, a transmis Asociaţia Judeţeană de Fotbal.
”Dacă evoluţia pandemiei generată de Covid-19 nu permite reluarea antrenamentelor după 15 iunie şi a competiţiilor după 1 iulie, vom hotărî, împreună cu FRF, reprezentanţii celorlalte asociaţii judeţene si membrii afiliati ai AJF Valcea, alte scenarii prin care să se poate stabili încheierea campionatelor de seniori. Încheiem prin a vă ruga să respectaţi în continuare deciziile autorităţilor cu privire la această criză mondială, astfel încât să ne putem întoarce cât mai repede sănătoşi la antrenamente şi la jocurile oficiale. Multa sanatate!”, a fost mesajul pe care l-au primit, în aceste zile, echipele de fotbal din judeţ, din partea AJF Vâlcea. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button