Liga II

După ce a învins-o pe SCM Rm. Vâlcea în minutul 120, CSM Focşani a promovat în Liga a II-a!

• arbitru vâlcean la meciul cu Dinamo

SCM Rm. Vâlcea a câştigat campionatul Ligii a III-a şi a trecut en-fanfare de reprezentanta Braşovului, Olimpic Zărneşti (cu scorul general de 8-0), la primul baraj pentru promovarea în Liga a II-. A dat apoi peste Câmpulung. Formaţia argeşeană a răpus visele vâlcenilor. A câştigat cu 2-1 pe teren propriu, apoi a scos o remiză albă în Zăvoi şi a făcut pasul către eşalonul 2. SCM a intrat, astfel, în cursa pentru ultima şansă. FRF a mai scos un loc la ”bătaie” pentru Liga a II-a, pe care s-au bătut patru echipe. Deşi a fost extrem de aproape de o finală, trupa din Zăvoi a pierdut dramatic duelul din deplasare cu CSM Focşani. A condus de două ori. A deschis scorul în prima repriză, a fost egalată în minutul 50, apoi a trecut iar la conducere, dar gazdele au marcat golul de 2-2 în minutul 89. În prelungiri a continuat calvarul pentru Vâlcea. În minutul 120, chiar înainte de a se pune capăt jocului şi a se trece la loviturile de departajare, trupa vrânceană a marcat pentru 3-2 şi a încheiat socotelile cu echipa de la poalele Capelei. Şi-a asigurat, astfel, o finală pe teren propriu cu CS Dinamo. Dacă SCM ar fi câştigat, ”alb-roşii” veneau în Zăvoi. Dinamo s-a calificat după un duel cu Ghiroda. La fel ca şi SCM, nu va merge în Liga a II-a. CSM Focşani a continuat surprizele. Sâmbătă, 15 iunie, pe terenul pe care a învins Vâlcea, s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa trupei bucureştene şi astfel a făcut pasul către cea de-a doua scenă fotbalistică a ţării. Focşani a deschis scorul în minutul 5, prin Robert Enache. Gorovei, care înscris şi în poarta Vâlcii, a închis tabela din minutul 88. Meciul a fost arbitrat de Florin Andrei (Tg. Mureş). La una dintre linii s-a aflat un vâlcean, cel mai bun asistent din judeţul nostru, Marius Badea, cu multe prestaţii bune în acest sezon pe prima scenă fotbalistică a ţării.
Aşadar, cele şase echipe din Liga a III-a care au făcut pasul către a doua divizie sunt: AFC Câmpulung Muscel, Metalul Buzău, CS Afumaţi, FC Bihor Oradea, Unirea Ungheni şi CSM Focşani.

Articole Similare

Back to top button