Administratie

După câteva decenii de aşteptare, Şcoala Pesceana a scăpat de toaletele din curte

Chiar dacă unii cârcotaşi critică investiţiile făcute de primarul Ion Vasile în infrastructura educaţională de la Pesceana, pentru că nu au copii sau au alte frustrări, mare majoritate a populaţiei din zonă consideră că acestea sunt necesare şi bine-venite, mai ales în condiţiile în care nu sunt realizate cu bani din bugetul local, ci cu finanţări nerambursabile pe care social-democratul a reuşit să le atragă de la UE sau Guvern.


Una dintre investiţiile criticate de unii, lăudate de majoritatea vizează modernizarea şcolii, care până nu demult avea toaletele în curte. Lucrările, finanţate prin OUG 28 (PNDL 2), au început concret în această primăvară, după o perioadă destul de lungă în care s-au organizat mai multe licitaţii şi fie nu s-au depus oferte, fie constructorii au renunţat la contract. Salvarea a venit de la o companie locală, Rădoi Construct, care şi de această dată a dovedit seriozitate şi eficienţă. Deşi nu s-a apucat de treabă de mult timp, rezultatele au început să se vadă. Grupurile sanitare au fost amenajate şi arată foarte bine. Conform contractului de execuţie, Rădoi Construct mai are misiunea de a termoizola unitatea, de a schimba acoperişul, de a recondiţiona interioarele şi exterioarele, să înlocuiască tâmplăria şi geamurile, precum şi să doteze şcoala cu mobilier specific. Şcoala din Pesceana va fi „ţiplă” cel mai probabil la toamnă.

Articole Similare

Back to top button