Administratie

Drăghici a obţinut 5 milioane de euro pentru introducerea gazelor, la Roeşti. Lucrările vor fi gata în maxim 18 luni  

Primarul Gheorghe Drăghici se zbate din 1992 să introducă alimentarea cu gaze, la Roeşti. După 3 decenii de lupte grele la Bucureşti, social-democratul a reuşit să obţină finanţarea necesară – în jur de 5 milioane de euro, în cadrul P.N.I. „Anghel Saligny”.


Este prima şi singura comună cu administraţie PSD din Vâlcea care reuşeşte această performanţă. Anul trecut, primarul Gheorghe Drăghici solicitase finanţare prin POIM, însă puţine localităţi din ţară au întrunit punctajul necesar pentru aprobarea finanţării. „După aprobarea finanţării, prin acest nou program de investiţii, trebuie să începem licitaţia pentru proiectul tehnic şi pentru execuţie. Avem un termen limită pentru realizarea investiţiei. Trebuie să încheiem absolut totul în 3 ani. Eu zic şi cred că vom fi gata mult mai devreme – în maxim 18 luni. Vreau să facem o singură licitaţie – proiectare şi execuţie, nu să facem pe rând, să riscăm să pierdem un an pe contestaţii sau mai ştiu eu ce bazaconii. Sau să facă o companie proiectarea iar alta, care ar executa, să dea vina pe prima că nu ştiu ce nu s-a gândit bine. Aşa, face o firmă totul şi n-are pe cine să dea vina, răspunde! Tototdată, poate că vom câştiga şi timp”, a spus Gheorghe Drăghici, primarul comunei Roeşti. Social-democratul a reamintit faptul că, acum 3 decenii, s-a decis realizarea unei Staţii de Reglare – Măsurare (SRM), la Popeşti, pentru mai multe localităţi din zonă, printre care şi Roeşti. În anii care au urmat, Drăghici a introdus 8 kilometri de conducte pentru gaze, însă finanţarea pe care o aştepta n-a mai venit. „Bine că, în final, se rezolvă şi această problemă. Sunt peste o mie de locuitori din Roeşti care doresc gaze. O parte sunt bătrâni şi le este tot mai greu să se descurce cu lemnele. Costurile sunt tot mai mari şi birocraţia, la fel, le dă mult de furcă, aşa că preferă această nouă variantă, care e mult mai la îndemână. Pe de altă parte, avem mulţi tineri în comună care au umblat destul de mult prin lume şi au văzut cum este prin alte ţări, prin alte locuri, şi – normal – doresc condiţii de trai cât mai bune şi acasă. În comună, avem apă, canalizare, energie electrică, tot, mai puţin gaze. Vom avea şi gaze, iată, foarte curând”, a adăugat, încântat de noua sa reuşită, Gheorghe Drăghici, unul dintre cei mai longevivi şi gospodari primari din regiune.

 

 

Articole Similare

Back to top button