Administratie

Două proiecte pentru Mădulari, în Lista sinteză de la CNI

Daniel Dimulescu, primarul comunei vâlcene Mădulari, are depuse două documentaţii la Compania Naţională de Investiţii. Unul dintre proiecte a fost încadrat în Subprogramul „Aşezăminte culturale” şi, după cum probabil aţi intuit, prevede realizarea unui cămin modern la Mădulari, dotat cu toate cele necesare. A doua cerere de finanţare se referă la reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Mădulari. Ei bine, recent, ambele obiective au fost incluse în Lista sinteză a CNI, ceea ce înseamnă că au obţinut prima aprobare de care aveau nevoie. În aceste condiţii, este de aşteptat ca, cel târziu în prima parte a anului 2023, cele două lucrări să fie scoase la licitaţie, iar între timp, dacă n-a făcut deja acest lucru, Primăria Mădulari să pregătească predarea amplasamentelor.

Articole Similare

Back to top button