Administratie

Două proiecte la AFM pentru eficientizarea sistemului de iluminat public de la Popeşti

După ce, în urmă cu câteva luni, a depus la AFM un proiect care prevede achiziţia şi montarea unui număr de aproximativ 450 de lămpi cu LED-uri – pentru strada principală, primarul Aurora Măgură, de la Popeşti, pregăteşte încă o documentaţie similară – pentru drumurile secundare din comuna sa. Este vorba despre alte aproape 500 de lămpi, cu care s-ar rezolva aproape în totalitate problema iluminatului public, în comuna Popeşti. Prin promovarea acestor proiecte, pe de-o parte, primarul Aurora Măgură doreşte să eficientizeze sistemul de iluminat public. De asemenea, se gândeşte la reducerea costurilor de funcţionare a acestuia. „Un sistem inteligent, cum dorim şi noi, la Popeşti, ne va permite să reglăm intensitatea luminii, să depistăm imediat orice defecţiune, să intervenim rapid şi să remediem orice problemă. Sigur, şi costurile vor fi mai mici, pentru că, înainte de toate, discutăm de un consum mult mai redus de energie. La ora actuală, pentru iluminatul public, plătim în jur de 150 de milioane de lei vechi, lunar, doar la curent. Scopul nostru este ca, în urma implementării acestor proiecte, costurile să se reducă la jumătate”, a precizat social-democrata.

Articole Similare

Back to top button