Fără categorieAncheta

Dosare penale pentru haine fake vândute în Vâlcea

zara fakeInformare transmisă de IPJ Vâlcea

Vineri şi sâmbătă, 441 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi pentru fluenţa traficului. Au fost organizate 72 de acţiunile pe raza întregului judeţ, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au constatate 15 de infracţiuni, au aplicat 478 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 27  permise de conducere şi au retras 13 certificate de înmatriculare. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 175.000 lei, iar a bunurilor indisponibilizate la 11.000 lei.

Dintre constatările efectuate, amintim:

1. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au verificat 17 societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea în vederea prevenirii şi combaterii pirateriei, comercializării produselor contrafăcute şi evaziunii fiscale. În cazul a 3 societăţi comerciale, au fost întocmite dosare penale întrucât  au pus în circulaţie produse de îmbrăcăminte purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Au fost indisponibilizate bunuri ce erau oferite spre vânzare în valoare de 11.000 de lei.

Altor 12 societăţi comerciale le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 39.000 de lei conform prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

2. Poliţiştii din cadrul tuturor formaţiunilor rutiere din judeţ au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, implicit pentru salvarea de vieţi şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie şi pun în pericol traficul rutier. 395 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru încălcarea legii, iar altor 27 le-au fost reţinute permisele de conducere (11 pentru conducere sub influenţa alcoolului). Totodată, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare. Valoarea sancţiunilor contravenţionale a fost de peste 90.000 de lei.

Au fost depistaţi 7 şapte conducători auto care nu au  respectat codul rutier. Li s-au întocmit dosare penale pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (0,46; 0,55; 0,68; 0,76; mg/l alcool pur în aerul expirat), pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

4. Poliţiştii Biroului Poliţiei Transporturi Vâlcea au identificat în staţia CF Băbeni pe V. Florea, de 33 de ani, care apela la mila publicului. Acesta a fost sancţionat contravenţional conform legii 61/1991.  Totodată, poliţiştii au probat infracţiunea de evaziune fiscală comisă de M. Nicolae, de 50 de ani, care nu a evidenţiat toate activităţile economice desfăşurate în evidenţele contabile, la punctul de lucru din Râmnicu Vâlcea, prejudicind astfel bugetul consolidat al statului. Cercetările vor fi continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de pe art. 9, lit. b din Legea 241/2005 şi pentru stabilirea şi recuperarea întregului prejudiciu.

De asemenea, poliţiştii Biroului Poliţiei Transporturi Vâlcea au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 730 de lei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button