Politica

Dorel Jurcan: şi Eusebiu Veţeleanu ar avea un avantaj în faţa lui Ion Cîlea

teleschi cilea jurcanIon Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Vâlcea, este un om vulnerabil. Cel puţin asta susţine unul dintre potenţialii săi contracandidaţi la alegerile din 10 iunie.

Jurcan l-a invitat pe Cîlea la o probă de schi pe pârtia de la Vidra

Prima probă la care Dorel Jurcan, competitorul stabilit de PD-L pentru preşedinţia CJV, l-ar provoca pe Ion Cîlea în campania electorală ar fi cea de „schi-viteză”, chiar pe pârtia de la Vidra. „Cred că ar fi bine să începem campania pe pârtia de schi. Prima probă: coborâre de viteză, de la 1.900 de metri. (…)”, a propus democrat-liberalul, convins că reprezentantul USL n-ar avea nici o şansă în faţa sa.

Liderul PD-L susţine că inclusiv primarii PSD sunt nemulţumiţi de Cîlea

Întrebat ce ar avea să-i reproşeze pesedistului, liderul PD-L Vâlcea a vorbit despre gestionarea neadecvată a fondurilor CJV. „Sincer, n-aş vrea să intrăm acum în campania electorală, dar – de departe – cred că, în judeţul Vâlcea, banii care s-au cheltuit nu s-au dus spre primele nevoi ale comunităţilor. Mai degrabă, banii s-au dus spre nevoi cu caracter profund politic. Acest stil de lucru a generat probleme şi nemulţumiri inclusiv în interiorul PSD-ului. Dacă nu credeţi, întrebaţi-i vă rog pe primarii lor”, a recomandat Dore Jurcan. În opinia sa, Ion Cîlea ar fi trebuit să acorde o atenţie aparte infrastructurii, domeniu către care ideal ar fi fost ca fondurile să fie direcţionate în funcţie de nişte criterii obiective. „Un preşedinte de Consiliu Judeţean trebuie să aibă în vedere infrastructura. Dacă vorbim de drumuri, părerea mea este că investiţiile ar fi trebuit să fie prioritizate. De exemplu, investim nişte bani în modernizarea drumului X dacă aduce nişte beneficii pe termen mediu şi creează condiţii pentru dezvoltarea turismului în zona Y. Sau, în altă situaţie, îl reabilităm pentru că, dacă nu o facem, rămân izolate 300 de familii. Deci, ideea e că n-ar trebui dirijate fondurile în funcţie de numărul de voturi primite sau promise de un primar sau altul. (…) S-au consumat mulţi bani şi pentru „modernizări” de drumuri care mai puteau aştepta. Mai am şi alte observaţii, dar vi le voi face cunoscute când va începe campania electorală”, a completat senatorul vâlcean.

PD-L l-ar susţine pe Eusebiu Veţeleanu

Acesta a mai sugerat că, aşa cum s-a scris în presă, încă nu sunt sigure sută la sută candidaturile sale pentru preşedinţia CJV sau Senat. „Nu sunt sigur că voi rămâne eu candidatul pentru preşedinţia CJV. Este posibil ca, aşa cum a spunea cineva din presa scrisă, la nivel naţional, să se ia decizia înfiinţării unui pol de dreapta în care să intrăm noi şi alte partide, iar acest pol să se ghideze după anumite principii, ce vor trebui respectate. Nu se pune problema că, vezi Doamne, am da noi cuiva pe tavă candidatura pentru preşedinţia CJV. V-am spus, nu e decizia noastră, ci a conducerii centrale a partidului”, a precizat parlamentarul PD-L. Întrebat ce atitudine ar adopta în condiţiile în care Eusebiu Veţeleanu ar fi desemnat candidatul Coaliţiei PDL-UNPR pentru preşedinţia CJV, Jurcan a dat un răspuns surprinzător. „Deocamdată, oficial, eu sunt candidatul, dar… nu, nu m-ar deranja! Cum să mă deranjeze? Haideţi să ne înţelegem: eu, ca om politic, vreau să câştigăm preşedinţia Consiliului Judeţean… din dorinţa de a schimba lucrurile înspre bine. Nu trebuie neapărat să fiu eu candidat. Nu vreau candidatura aceasta şi funcţia de preşedinte al CJV pentru mine personal, ci pentru structura politică pe care o reprezint, fie că vorbim doar de PD-L, fie că vorbim de o alianţă din care face parte şi UNPR. Iar dacă venim cu un tânăr, eu cred că deja avem un avantaj. Şi, haideţi să fim serioşi, idei de tipul că „nu ştie judeţul” sau „e nu ştiu cum” nu stau în picioare. Ştie judeţul şi are experienţă în administraţie. După părerea mea, ar avea altă plecare, ştiţi voi, faţă de Ion Cîlea. Este tânăr, are o viziune modernă. Ar face faţă fără probleme”, a afirmat reprezentantul PD-L.

Primarii Opoziţiei vor susţine candidatul coaliţiei PDL-UNPR

Jurcan a reamintit că, în 2008, PD-L, fără susţinerea unui alt partid, a fost la un mic pas de câştigarea alegerilor în judeţul Vâlcea. „Nu uitaţi că, data trecută, am pierdut la o diferenţă foarte mică alegerile pentru preşedinţia CJV, iar candidatura mea a fost stabilită cu puţin timp înainte de alegeri. A avut o contribuţie şi Mircia Gutău. Acum, va avea şi Romeo Rădulescu. Mai mult decât atât, în prezent, relaţia mea cu cei din administraţie, din teritoriu, indiferent de culoarea lor politică, este foarte bună. Mă bazez pe sprijin inclusiv de la primarii PSD, PNL şi PC, care ştiţi bine că pot influenţa foarte mult votul comunităţilor lor. I-am ajutat pe toţi primarii Opoziţiei. Nu cred că există vreunul pe care să nu-l fi sprijinit cu ceva. Poate, dar nu cred, să fie vreunul care să nu-mi fi solicitat ajutorul. Oricum, la cei care nu au apelat la mine, m-am dus eu, din proprie iniţiativă, şi m-am oferit să rezolv din problemele pe care le aveau. (…) E posibil ca unii dintre primarii noştri să aibă anumite nemulţumiri din cauza asta, din alte cauze. Doreau să facă mai multe lucruri în localităţile lor, dar din cauza crizei a fost mai greu să-şi materializeze toate proiectele. Am avut şi nenorocul să ajungem la guvernare exact când a început criza mondială”, a adăugat democrat-liberalul.

Dacă Veţeleanu şi Rădulescu vor fi candidaţii Coaliţiei, vor fi nevoiţi să facă front comun

Şi în legătură cu divergenţele dintre UNPR şi primarul Romeo Rădulescu, Dorel Jurcan a avut un punct de vedere interesant. Senatorul vâlcean a afirmat că, după părerea sa, dacă se va oficia parteneriatul dintre PD-L şi UNPR, iar Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu vor fi candidaţii coaliţiei pentru Primăria Râmnicului şi preşedinţia CJV, cei doi tineri politicieni vor fi nevoiţi să renunţe la dispute şi să se susţină reciproc. „Vreau să vă spun că am avut o întâlnire cu domnii Gabriel Oprea şi Dan Mazilu şi stabilit nişte lucruri foarte clare. Mircia Gutău şi Romeo Rădulescu n-au fost prezenţi, dar am înţeles că şi ei s-au întâlnit. În fine, am convenit că PD-L şi UNPR, atât la nivel central, cât şi în judeţul Vâlcea, au aceleaşi obiective. În aceste condiţii, una dintre primele chestiuni în legătură cu care am căzut de acord a fost aceea să nu ne mai atacăm între noi şi să conlucrăm. (…) Părerea mea personală este că PD-L şi UNPR ar trebui să pună bazele unui pol de dreapta, mai ales că PSD şi PNL şi-au unit forţele”, a concluzionat Dorel Jurcan.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button