FotbalDiverse

Doi fotbaliști vâlceni, în echipa ideală a etapei din Superligă! Ionuț Stoica, pe loc de play-off cu Hermannstadt, la finalul turului

În ultima etapă din turul Superligii de fotbal din România, doi jucători vâlceni s-au remarcat și au intrat în echipa ideală a rundei, stabilită de Liga Profesionistă de Fotbal. Este vorba despre Victor Dican, căpitanul de la FC Botoșani, care a marcat contra campioanei, Farul Constanța, chiar pe terenul acesteia, reușita sa aducând un punct pentru ultima clasată, dar și despre Denis Dumitrașcu, elevul lui Mircea Rednic, de la UTA. Denis a obținut cu trupa din Arad o victorie în fața celor de la Dinamo.

De asemenea, i-a mers bine în această rundă și vlădeșteanului Ionuț Stoica. FC Hermannstadt, echipă pentru care joacă de șapte sezoane, a câștigat italienește cu CFR Cluj, cu 1-0 și a urcat pe loc de play-off, la finele turului. Sibienii încep returul de pe locul 4. Iată cum arată cel mai bun 11 al etapei a 15-a de pe prima scenă fotbalistică a țării și explicațiile LPF pentru alegerile făcute:

PORTAR: Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova) – A avut patru supersave-uri în momente decisive, contribuind din plin la punctul scos de echipa sa în derby-ul Craiovei.

FUNDAŞI: Christopher Braun (FC Rapid 1923) – Un nou meci bun făcut de fundaşul de bandă îi aduce acestuia a cincea prezenţă în „Echipa etapei”.

Victor Dican (FC Botoşani) – A făcut un meci foarte bun. Pe lângă jocul defensiv reuşit a şi marcat golul egalizator.

Paul Iacob (FC Rapid 1923) – A marcat primul său gol în acest sezon, reuşita sa fiind cea care a adus victoria Rapidului în duelul cu rivala din Bucureşti.

Denis Dumitraşcu (UTA Arad) – A consumat multă energie pe toată durata meciului. S-a achitat bine de sarcinile trasate de antrenor.

MIJLOCAŞI: Daniel Neguţ (FC Hermannstadt) – A marcat primul gol din acest sezon, în care mai are în cont două pase decisive şi un penalty scos.

Marcelo De Freitas (UTA Arad) – Pe lângă prestaţia de la centrul terenului, a transformat cu sânge rece penalty-ul care a adus victoria grupării arădene.

Răzvan Oaidă (FC Rapid 1923) – A controlat centrul terenului. A făcut excelent legătura între compertimentul defensiv şi cel ofensiv.

Jayson Papeau (FC Rapid 1923) – A fost omul meciului în derby-ul bucureştean, în care a deschis scorul.

ATACANŢI: Andrei Dumiter (FC Voluntari) – Introdus în minutul 60, a schimbat soarta partidei de pe „Cluj Arena” cu un gol marcat după doar câteva zeci de secunde.

Aurelian Chiţu (FC U Craiova 1948) – A înscris pentru a nouă oară în ediţia curentă, fiind lider în clasamentul golgheterilor la finalul turului. Toate reuşitele sale au fost din acţiune!

ANTRENORUL ETAPEI: Cristiano Bergodi (FC Rapid 1923 – FOTO) – A pregătit perfect duelul cu FCSB. La final, s-a bucurat de un succes mare, care o apropie pe Rapid de primele două poziţii din clasament.

Articole Similare

Back to top button