Politica

Din pensia specială, fostul senator Pătru face o cantină socială

• Eugen Neaţă, desfiinţat de liderul PMP Vâlcea

Fostul senator Nicolae Pătru a mai declarat şi cu alte ocazii că militează pentru eliminarea pensiilor speciale, chiar dacă şi el se numără printre beneficiari, cu 6.000 de lei, lunar. Recent, preşedintele PMP Vâlcea a reluat acest subiect, adăugând că, până scapă de această „anatemă”, cu banii de la Parlament, va face da mâncare la săraci. „Pensia mea normală e de 3.000 de lei. Cea specială este 6.000. Până acum, din ea, le-am oferit burse unor copii care învaţă bine. Acum, sunt la Litere, la Bucureşti, studiază chineza. Nu, nu glumesc! În continuare, cu diferenţa voi face un fel de cantină socială. Vreau să fac ceva pentru această comunitate şi să rămână ceva după mine pentru Vâlcea”, a anunţat reprezentantul Partidului Mişcarea Populară. Pătru a mai spus că există şi „pensii mai mult decât nesimţite”, în această categorie încadrându-se şi cea primită de Eugen Neaţă, pensionat la nici 50 de ani. „Peste o sută de milioane de lei vechi înseamnă o pensie mai mult decât nesimţită. Am înţeles că mai ia o mulţime de bani şi de la Camera Deputaţilor. Un parlamentar ia acum peste 3-4 sute de milioane. Cu ce se justifică această cheltuială? Cu nimic, vă spun eu, că ei nu fac nimic. Sunt bolnavi! Şi-n plus, cine are mulţi bani devine leneş. Te îngraşi, te îmbolnăveşti. Din punctul meu de vedere, astfel de oameni nu au simţul măsurii. Ţara o duce rău şi o duce rău din cauza PSD, care a condus România aproape 3 decenii”, a completat Nicolae Pătru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button