Politica

De astăzi, în Vâlcea, nu mai există Opoziţie!

Astăzi, Consiliul Judeţean Vâlcea a repartizat pe localităţi sumele pentru drumuri şi pentru echilibrarea bugetelor locale. Având în vedere că multe dintre comunele şi oraşele cu primari PNL au fost dezavantajate, fiind prinse în proiectul de hotărâre cu zero lei sau cu valori ridicole, liberalii aveau ocazia să facă o opoziţie reală şi să arate că PSD şi Costi Rădulescu fac rău comunităţilor locale private de fonduri. Sau poate chiar să schimbe ceva, astfel încât să-şi ajute primarii. L-au lăsat însă pe eternul loser Gică Păsat să-i reprezinte şi totul s-a întors împotriva lor. Fostul preşedinte „ilegal” al CJV, cum au insistat, pe bună dreptate, Dumitru Persu şi Adrian Buşu, s-a făcut de râs încă o dată şi a cam pus cruce definitiv luptei PNL-PSD în Vâlcea, luptă pierdută, evident, de penelişti. Înfrângerea suferită de PNL Vâlcea nu este benefică pentru nimeni, nici măcar pentru PSD, care, de acum înainte, nu mai are niciun fel de Opoziţie în judeţ şi este mai predispus ca niciodată să facă greşeli foarte mari.

Faptul că PNL Vâlcea a ajuns în cel mai dificil moment al existenţei sale este confirmat şi de atitudinea primarilor liberali care, deşi foarte afectaţi de deciziile conducerii CJV, n-au mai venit astăzi la şedinţă, cum anunţaseră. Presimţind parcă ceea ce avea să urmeze, au preferat să nu îndure încă o umilinţă. Au protestat însă în acest fel faţă de prestaţia reprezentanţilor lor în Consiliul Judeţean şi din conducerea organizaţiei. Probabil că, în următoarea lună, la PNL Vâlcea, vor avea loc schimbări majore. De altfel, este limpede că acestea sunt necesare.

Detalii în ediţiile noastre tipărite, de săptămâna viitoare

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button