Diverse

Dacă staţia de la Roeşti nu va fi gata în 3 ani, Vâlcea nu va mai avea unde să ducă deşeurile

Fazarea proiectului de aproximativ 40 de milioane de euro, implementat parţial în mandatul lui Ion Cîlea şi care presupunea inclusiv amenajarea unei staţii de tratare mecano-biologică, la Roeşti, a adus deja pierderi colosale ţării noastre, care în noul exerciţiu financiar european, 2014-2020, are alocată o sumă redusă cu valoarea necheltuită în cadrul precedentului program operaţional de mediu.
Noul contract de finanţare, în valoare de 32 milioane de euro, a fost semnat anul trecut, dar concret nici măcar licitaţiile pentru proiectare şi execuţie nu au început, ceea ce înseamnă că şansele ca această investiţie să se realizeze până în 2020 sunt aproape zero. „La Roeşti, nu va fi o groapă de gunoi, ci o staţie de tratare mecano-biologică, un centru de sortare a deşeurilor, care vor fi transformate în compost. Vorbim de un depozit ecologic pentru deşeuri. Prin acest proiect, se realizează, de fapt, o investiţie ecologică destinată gestionării deşeurilor la nivelul judeţului Vâlcea”, a transmitea, în 2017, foarte optimist, Constantin Rădulescu, preşedintele CJV. Numai că viaţa bate filmul, iar România nu va mai avea capacitate de depozitare a gunoiului în circa trei ani. Potrivit specialiştilor care au tras această îngrijorătoare concluzie, şi „jucătorii” din această industrie sunt în pericol. În prezent, capacitatea de depozitare a României mai este de doar 18 milioane de tone. Clujul a ajuns să depoziteze deşeurile în Oradea, iar Râmnicu Vâlcea, la Bucureşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button