Administratie

Consiliul Local – Diculeşti a aprobat D.A.L.I. pentru modernizarea drumurilor din comună. Investiţia depăşeşte 12 milioane de lei

În România, primarii care doresc şi încearcă să promoveze proiecte pe infrastructură trebuie să se înarmeze cu nervi de oţel, din cauza birocraţiei excesive de la Bucureşti şi a termenelor foarte lungi pe care documentaţiile le parcurg până să ajungă să fie aprobate şi finanţate. În cazul primarului Armand Cupăreanu, de la Diculeşti, calvarul este pe cale să se încheie. Încă un proiect iniţiat de el, cel prin PNI „Anghel Saligny”, a ars cam toate etapele premergătoare execuţiei propriu-zise. Zilele trecute, la propunerea sa, Consiliul Local Diculeşti a aprobat documentaţia tehnico-economică (D.A.L.I.) pentru obiectivul „Modernizare drumuri de interes local în satele Băbeni – Olteţu, Budeşti şi Diculeşti”. Documentaţia a fost întocmită şi depusă la MDLPA de mai multă vreme, numai că cererea de finanţare depusă de primarul Armand Cupăreanu a fost ţinută la „dospit”. Zilele acestea, CL Diculeşti a aprobat şi actualizarea indicatorilor tehnico-economici, devizul general şi finanţarea de la bugetul local, în sumă de 2,18 mil. lei. Conform anexelor HCL, valoarea totală a investiţei care, în scurt timp, va începe la Diculeşti, este de 12,19 milioane de lei, din care 10 mil. vor veni de la Ministerul Dezvoltării. Banii vor fi folosiţi pentru realizarea terasamentelor, a fundaţiilor, stratului de bază şi a îmbrăcăminţii rutiere, pe o lungime de 5,09 kilometri. Proiectul mai cuprinde 6,96 km. de şanţuri şi rigole, 19 podeţe tubulare şi 66 de zone de acces către proprietăţi. O altă hotărâre importantă luată de autorităţile de la Diculeşti, în ultima lună, se referă la bursele şcolare pentru elevii din comună. Astfel, 16 copii din localitate vor primi burse de merit, 20 vor beneficia de burse de studiu şi alţi 70 vor avea burse sociale. Primele vor fi în cuantum de 200 de lei, cele de studiu – 150 de lei, iar cele sociale – 200 de lei.

Articole Similare

Back to top button