Liga V

Comerţul, Atletic şi Olteţul, triunghiular la Drăgăşani. Roeşti, patru victorii în cinci partide

Comerţul Roeşti îşi doreşte o clasare în prima jumătate a clasamentului Ligii a V-a. Nu e departe de obiectiv. Pentru a-şi uşura misiunea, a realizat câteva transferuri în pauza de iarnă. I-a readus la echipă pe Staicu Păun şi Alin Vlăiculescu, de la Faurul Livezi şi Ştiinţa Grădiştea, dar şi un alt jucător din Roeşti care juca pentru Inter Lăpuşata, Sergiu Cârstea. De asemenea, a fost cooptat un junior de la Tractorul Lădeşti şi mai sunt câteva variante. La ultima acţiune de pregătire a îmbrăcat tricoul Comerţului şi Bănel Grecea, însă doar ocazional. El va continua la Măciuca.
”Am disputat mai multe meciuri amicale de la începutul anului. Nu au contat rezultatele şi nu aş vrea să spun scorurile. Nu sunt relevante. Ca şi statistică, suntem pe plus. Avem patru câştigate şi unul pierdut. Am jucat, în această perioadă, cu Viitorul Pietrari, Viitorul Mateeşti, Tractorul Lădeşti, iar sâmbătă am mers la Drăgăşani. Voiau şi cei de la Bălceşti să jucăm un meci şi am convenit să facem un triunghiular. Am participat noi, Atletic Drăgăşani şi Olteţul Bălceşti. S-a jucat frumos, a fost o mişcare bună pentru toate echipele. Încercăm să ne organizăm cât mai bine pentru campionat. Probabil că dacă am putea să strângem toţi jucătorii, am avea echipă de primele trei locuri. Dar 6-7 sunt plecaţi. Pe Adiţă Drăghici îl prindem mai rar. El lucrează în Anglia, însă încearcă să ne ajute cât de mult poate. La noi pretenţiile nu sunt exagerate. Important este să menţinem echipa, activitatea sportivă în localitate. Suntem pe 9, dacă mai urcăm o treaptă în clasament e bine. Dacă vor fi şi mai multe, nu putem decât să ne bucurăm”, a precizat Cătălin Mătulescu, oficialul echipei din Roeşti.

Articole Similare

Back to top button