Liga III

”Cocoşii” merg să-şi recupereze punctele pierdute acasă, cu Potcoava

Petrolul Potcoava este echipa cu cele mai multe egaluri din serie. A obţinut un punct şi în prima etapă, la Horezu. A fost 1-1 atunci. Între timp, formaţia din Treapt a mai luat puncte la Fedeleşoiu (3-3), cu Viitorul Dăeşti şi a câştigat cu ambele echipe din Teleorman, Sporting Roşiori şi Cetatea Tr. Măgurele, dar şi cu Unirea Bascov. E superioară grupării din Potcoava la final de tur. ”Cocoşii” încep returul de pe locul 7. Au nevoie de un nou succes pentru a nu pierde contactul cu formaţiile de mijlocul clasamentului. În acest week-end, merg să recupereze punctele cedate acasă cu Petrolul, la Potcoava. Confruntarea va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, pe terenul echipei oltene. Lucian Catargiu va sta pe banca Flacărei. Cătălin Bucă mai are o etapă de suspendare. A fost sancţionat o lună după eliminarea din meciul cu lidera, Cetatea Tr. Măgurele, câştigat de echipa sa. Pe 4 noiembrie, la confruntarea din Treapt, cu Coloneşti, poate reveni în iarbă, ca oficial. Până la pauza competiţională se vor mai juca şase etape. Campionatul Ligii a III-a se va întrerupe pe 3 decembrie. În 2024, prima etapă va fi pe 9 martie.

Articole Similare

Back to top button