Administratie

CNI începe licitaţia pentru baza sportivă de tip 1, de la Seaca, proiect de 2 milioane de euro

După o lungă serie de proiecte aprobate prin POR 2014-2020 pentru staţiunea Călimăneşti, apare şi o investiţie prin CNI. Este vorba despre o bază sportivă de tip 1, care va fi construită la Seaca, o zonă pe care primarul Florinel Constantinescu îşi propune să o dezvolte cât mai mult, în anii care vin. Costurile pentru amenajarea complexului sunt estimate la aproape 2 milioane de euro şi, cel mai probabil, acesta va fi unul dintre cele mai moderne din regiune.

Aprobarea acestui nou proiect iniţiat de primarul Florinel Constantinescu n-ar fi fost posibilă dacă, în urmă cu ceva vreme, edilul PNL n-ar fi răscumpărat un teren (15.000 mp) de la Seaca, vândut în condiţii discutabile de administraţia precedentă. Executivul local actual a negociat la sânge cu noul proprietar şi, în final, a reuşit să achiziţioneze proprietatea la valoarea la care a vândut-o, chiar dacă, între timp, preţurile în zonă au explodat. Construcţia bazei sportive de tip 1 de la Seaca a fost aprobată recent, în prezent fiind în derulare procedura de „ridicare” a licitaţiei în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Planurile primarului pentru zona respectivă nu se opresc însă aici. Florinel Constantinescu doreşte şi face demersuri ca, pe parcurs, să construiască şi un impozant complex SPA şi sonde care să extragă apă geotermală. (va urma)

Articole Similare

Back to top button