Administratie

CL Diculeşti vrea să completeze lista cu obiectivele de investiţii pe 2024

Primarul Armand Cupăreanu şi Consiliul Local al Comunei Diculeşti au hotărât să rectifice bugetul pe anul 2024 şi au stabilit câteva obiective care vor beneficia de o atenţie sporită din partea lor. Cap de listă este, bineînţeles, proiectul de modernizare a peste 8 kilometri de drumuri, aprobat şi finanţat în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, dar care are prevăzută şi o contribuţie proprie, deloc de neglijat, a comunei Diculeşti. La capitolul „Lucrări noi”, primarul Armand Cupăreanu şi consilierii locali de la Diculeşti au alocat bani pentru mai multe lucrări, printre acestea numărându-se şi obiectivul „Reabilitare şi modernizare – Şcoala veche Băbeni-Olteţu”. De asemenea, au prevăzut fonduri pentru modernizarea drumurilor de interes local, precum şi pentru „Lucrări de consolidare şi refacere platformă drum (Str. Trandafirilor), punctul Tecuţă Nicolae”. Executivul de la Diculeşti doreşte ca, pe măsură ce autorităţile centrale „dezmorţesc” programele de finanţare aşteptate de unităţile administrativ teritoriale din teritoriu, să completeze lista investiţiilor pe anul 2024 cel puţin cu alte 10 obiective mari.

Articole Similare

Back to top button