Chiar dacă e criză, sportul nu trebuie să sufere

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Înclin să cred că am făcut o greşeală când am afirmat că este bine ca un copil să se transfere încă de la o vârstă fragedă la un alt club din ţară, cu posibilităţi materiale mai mari. Evident, antrenorii cu o experienţă vastă în domeniu analizează sub toate aspectele aceste transferuri care pot genera chiar traume psihice, la copiii între 10 şi 14 ani. De curând, chiar Gică Lepădatu – antrenor la CSM Rm. Vâlcea – spunea că un un fotbalist de această vârstă are încă nevoie de sprijinul părinţilor – emoţional, psihologic, pedagogic. Antrenorul care a lucrat cu copilul patru-cinci ani cunoaşte îndeaproape situaţia familială, starea psihică a copilului care poate fi influenţată şi de anumiţi factori externi, randamentul lui în joc având de suferit dacă nu se intervine la timp şi eficient. „Unul dintre factorii care influenţează în mod semnificativ creşterea şi dezvoltarea copilului este mediul social în care trăieşte copilul. Cu cât copilul este mai mic cu atât influenţa mediului în care trăieşte este mai mare. Copilul primeşte de la societate (respectiv de la părinţi şi străbuni), pe lângă ocrotirea fiinţei sale biologice, şi mesaje culturale şi sprituale, limba, obiceiurile, concepţiile despre lume şi viaţă”, spunea însuşi doctorul Mara Ricman (n.r.: în cunoscuta sa carte, „Copilăria, pubertatea, adolescenţa”).

Tinerii fotbalişti trebuie supravegheaţi cu atenţie

Este evident că, şi în fotbal, rolul antrenorului este esenţial la această vârstă. Sunt antrenori care pot să distrugă într-un an aproape toată munca acelora care i-au format de mici. Nu le mai inspiră acea încredere şi motivaţie de a face performanţă, iar atunci totul se poate duce de râpă! Dacă nu chibzuieşti bine pe mâna cui îţi dai copilul pentru doi, trei sau nu ştiu câţi ani, rişti să ai surprize dintre cele mai neplăcute. Din păcate, în fotbal, nicăieri nu se mai pune accent pe buna creştere, pe caracter sau alte calităţi pozitive dobândite de la părinţi. Domină incultura, şmecheria şi banul.
Un alt motiv care ar trebui să ne pună pe gânduri este influenţa impresarilor care uneori poate fi benefică, dar şi negativă. „Benefică” pentru că jucătorii impresariaţi sunt „forţaţi” să joace şi, vrând-nevrând, capătă experienţă, nocivă – deoarece intervine puterea banului. Şi ca să vedem până unde ajunge mizeria din fotbalul românesc, aş da un exemplu. Anul acesta – ACU Arad (Liberty Salonta) a câştigat locul 1 pe ţară la juniori „A”. Ştiţi câţi jucători aveau la loturile naţionale? Niciunul! La festivitatea de premiere, Marius Vizer (sponsorul acestor copii) a refuzat să dea mâna cu conducătorii fotbalului românesc pe care i-a catalogat ca fiind nesimţiţi. Trageţi dumneavoastră concluziile!

CSM a trecut de la „grădiniţă” la „azil”!

Cârcotaşii din fotbalul vâlcean s-au grăbit să spună că vom retrograda cu acea echipă formată numai din copii. Până la urmă însă, poate că tot acolo se va ajunge, dar decât să retrogradăm cu nişte epave, mai bine am fi dat în continuare încredere acelor tineri fotbalişti vâlceni. Exista, desigur, şi riscul de a le frânge „aripile” acestor juniori de 16-17 ani, la serviciile cărora s-a apelat, mai mult conjunctural. Măcar de-am fi adus la Vâlcea jucători valoroşi, că de non-valori ne-am cam săturat!
Având în vedere că, la Vâlcea, fotbalul – şi sportul (în general) – nu mai reprezintă o prioritate, spun că niciodată nu vom mai avea un primar precum Mircia Gutău – care mai şi înţelegea cu ce se mănâncă această disciplină. Feţele luminate din politica actuală nu înţeleg nimic din jocul pe care îl văd, dacă apar pe la unele meciuri o fac mai mult pentru publicitate, de aceea consecinţele sunt tragice. Ne întoarcem de unde am plecat!

Implicarea domnilor Roibu şi Diculoiu merită apreciată

Poate tocmai de aceea, mai merită felicitaţi, mai mult decât oricând, Constantin Roibu – director general SC Oltchim SA, inginerul Mihai Diculoiu – liderul de sindicat al societăţii amintite mai înainte, pentru modul în care – chiar şi pe această criză – susţin echipele lor de suflet: de handbal şi de fotbal. Altfel, când un străin dintr-o ţară vecină (Ungaria) ne aseamănă echipa fanion a Râmnicului (campioană en-titre a ţarii la handbal feminin) cu Real Madrid – ca notorietate sportivă şi performanţe – atunci ce putem să mai zicem? Mulţi s-au grăbit să spună că odată cu această criză financiară se va alege praful şi de echipa de fotbal Oltchim. Cu toate că are multe greutăţi pe cap – terenul pe care este situată baza sportivă a fost revendicat, iar unii jucători şi antrenori au plecat spre alte zări mai calde – inginerul Diculoiu nu a renunţat şi a pus la cârma echipei un antrenor cu experienţă: Lucian Catargiu. Cunoştinţele sale în materie de fotbal trebuiau verificate mai de mult, dar – cum se spune uneori – niciodată nu este prea târziu! Avem aşadar de remarcat modul în care aceşti doi oameni menţin şi pacea socială la SC Oltchim SA, cu toate că „zvoniştii” îşi fac meseria şi încearcă să prezinte situaţia de pe platformă ca fiind apocaliptică. Denigratorii sunt disperaţi că nu şi-au atins scopul şi constată că la Oltchim angajaţii sunt uniţi şi bine întenţionaţi în cazul unei crize prelungite. Sunt angajaţi inteligenţi, care nu pot fi manipulaţi cu niciun chip!

Dănuţ OMEAG