Administratie

Centrul expoziţional de la Seaca va fi deschis publicului pe 20 mai, de ziua oraşului Călimăneşti

Recent, au fost semnate actele oficiale pentru înfiinţarea companiei care va administra Centrul de Expoziţii Nord Oltenia de la Seaca. Documentele au fost parafate de primarul oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan şi preşedintele CJ Vâlcea, Ion Câlea. Cei doi sunt reprezentanţii legali ai acţionarilor principali, în speţă Consiliul Local Călimăneşti şi Consiliul Judeţean Vâlcea, care deţin fiecare câte 50 la sută din acţiuni. Edilul social-democrat ne-a informat că, în primul an, la Seaca vor fi angajate 54 de persoane, urmând ca apoi numărul de salariaţi să crească până la 164, aşa cum s-a stabilit în convenţia încheiată cu Uniunea Europeană. „În luna mai, la Seaca, va fi deschisă publicului prima mare expoziţie. Mi-am propus să scoatem în evidenţă ziua de 20 mai, atunci când oraşul Călimăneşti sărbătoreşte 623 de ani de la prima atestare documentară. Astfel, în perioada 17-26 mai, ar urma să aibă loc o serie de expoziţii de prezentare, conferinţe internaţionale, dar şi expuneri de cultură şi artă, dedicate oraşului nostru şi evenimentului în sine. Cu acest prilej, vor fi ocupate toate cele cinci pavilioane de la Seaca, deoarece vrem să arătăm că putem organiza o expoziţie de amploare. Recent, am primit cu satisfacţie vestea că, în lume, în ultimii cinci ani, au fost construite doar 30 de asemenea centre expoziţionale, printre care se numără şi cel din oraşul Călimăneşti”, a subliniat Ilie Amuzan. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button