Diverse

Ce cadouri sunt potrivite pentru prima aniversare a bebelușului

Prima aniversare a celui mic se numără printre cele mai importante sărbători atât din viața celui mic, cât și din cea a părinților. În timp ce un amalgam de emoții își face simțită prezența în sufletul părinților, cel mic își face încet-încet intrarea în anii destinați copilăriei.
Indiferent că ai fost invitat la o zi onomastică a unui bebeluș sau vrei să îi oferi un cadou cu o proximă ocazie, este important să știi că oferta de pe piață este extrem de variată. Cu toate acestea, există câteva reguli de care e bine să ții cont, întrucât copilașul este mic și are nevoie ca jucăriile cu care intră în contact să fie pur inofensive – și să nu îl rănească.

Salteluță de joacă

O aniversare este cu atât mai memorabilă cu cât în decursul ei sunt oferite daruri de neuitat. Printre acestea se numără salteluța de joacă de care cei mici se vor îndrăgosti la prima vedere! De cele mai multe ori, cele mai bune articole de acest fel pentru bebeluși sunt realizate din 70% bumbac și 30% poliester, pentru a avea grijă de pielea celui mic. O gamă variată de produse de acest fel găsești la La Petite Armoire, la prețuri ideale! Toate opțiunile existente pe site sunt și în stoc, putând fi livrate cu bicicleta în București, în doar câteva ore, dacă ai plasat comanda în timpul săptămânii. În plus, dacă nu ai posibilitatea să oferi în persoană cadoul, poți transmite cele mai frumoase urmări solicitând o felicitare în format hârtie, pe care o vei primi gratuit din partea La Petite Armoire. Din fericire, aici găsești și cea mai mare gamă de produse Moulin Roty din România.

Cutie pentru depozitare jucarii

Tot în categoria celor mai frumoase cadouri aniversare 1 an bebelusi se numără și cutiile pentru depozitare pentru jucării. În ceea ce privește copiii, majoritatea dintre ei au jucării expuse prin toată casa. O astfel de cutie îi poate învăța și ghida, de pe acum, să facă în mod corespunzător curat. Însă, atunci când îndeplinesc un anișor, bebelușii vor fi extrem de plăcut surprinși de o cutie de depozitare jucării cu unul dintre motivele extrem de atrăgătoare – bufnița, dinozaurul, ursulețul și multe altele.

Lampă de cameră pentru bebeluși

Mulți dintre noi am crescut cu o lampă sau o sursă de lumină care ne asigura că totul este în regulă. Acest obicei este încă prezent și vine în ajutorul atât al părinților, cât și al copiilor. Fiind nu doar atractivă, ci și un simbol de liniște și relaxare, lampa este perfectă pentru a sta aprinsă pe tot timpul nopții – însă fără să aibă o lumină deranjantă pentru orice persoană din cameră. Astfel, micuțul tău nu se va mai teme de întuneric, indiferent de vârsta pe care o are.
Prima aniversare a bebelușilor este un moment care trebuie marcat în mod corespunzător, iar cadourile sunt cele care ne vor aduce aminte, în decursul timpului, de acest eveniment. Optează pentru cel mai frumos dar, atât din suflet, cât și potrivit cu necesitățile pe care le are orice bebeluș la un an.

Articole Similare

Back to top button