Politica

Buican: Neaţă şi Oteşanu au votat reducerea indemnizaţiilor primarilor şi viceprimarilor cu 725 de lei

Liberalii nu şi-au revenit nici până acum după eşecul de anul trecut, dar nici PSD Vâlcea nu stă spectaculos. Social-democraţii au început să deconteze nota de plată pentru faptul că, la parlamentarele din 2016, n-au pus pe listă oameni în ordinea valorii, ci după alte criterii.
Şi Opoziţia îi taxează tot mai des pe parlamentarii PSD Vâlcea, care, în ultimele săptămâni, au votat atât împotriva primarilor, cât şi a angajaţilor din administraţie, învăţământ şi sănătate. În opinia deputatului PNL Cristian Buican, prin atitudinea pe care au afişat-o în Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, în ceea ce priveşte proiectul Legii referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reprezentanţii PSD „şi-au bătut joc de angajaţii din administraţia publică locală, dar şi de aleşii locali”. „Parlamentarii PSD din comisia de Muncă, unde şi deputaţii de Vâlcea Daniela Oteşanu şi Eugen Neaţă sunt membri, au scăzut indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de localităţi mai mici de 50.000 de locuitori cu 725 de lei la brut”, a criticat liderul PNL Vâlcea.

Amendamentele liberalului, respinse

În ceea ce priveşte salarizarea administraţiilor publice locale, Buican a avut două amendamente – unul pentru majorarea indemnizaţiilor tuturor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene şi unul prin care se dorea introducerea unei grile de salarizare pentru personalul din administraţiile publice locale. „În privinţa amendamentului privind majorarea cu 1,00 a coeficientului stabilit pentru indemnizaţiile primarilor şi viceprimarilor, deputaţii PSD din Comisia pentru Muncă din Camera Deputaţilor nu numai că au respins această solicitare, dar au şi tăiat cu 0,5 coeficientul stabilit pentru primarii şi viceprimarii de localităţi sub 50.000 de locuitori. Legat de amendamentul privind introducerea unei grile clare pentru salarizarea personalului angajat în primării şi consilii judeţene, aceeaşi majoritate PSD a votat împotriva acestei propuneri, lăsând la latitudinea consiliilor locale şi judeţene salarizarea personalului angajat. Această prevedere din lege va crea mari discriminări şi vor fi cazuri în care angajaţi cu funcţii şi atribuţii similare din două primării învecinate vor avea salarii diferite”, a mai reproşat Buican, convins că românii vor taxa nedreptatea făcută de PSD. „Maşinăria de vot PSD-istă din Comisia de Muncă a respins toate amendamentele, indiferent de argumentaţie. Veţi vedea că vor exista cazuri în care, să zicem, un angajat din Consiliul Judeţean Vâlcea va câştiga chiar şi de 2-3 ori mai puţin decât unul de la CJ Ilfov, sau cazuri în care angajaţi cu funcţii şi atribuţii similare din două primării învecinate vor avea salarii diferite. În ceea ce priveşte indemnizaţiile primarilor şi viceprimarilor, cei de la PSD parcă au înnebunit. (…) Sunt curios cum vor explica deputaţii PSD de Vâlcea, Eugen Neaţă şi Daniela Oteşanu, faptul că au votat diminuarea indemnizaţiilor tuturor primarilor şi viceprimarilor din Vâlcea cu 725 de lei la brut. În campania electorală, mergeau în localităţi şi se pozau cu primarii, iar acum au votat tăierea indemnizaţiilor acestora”, a detaliat preşedintele PNL Vâlcea.

Parlamentarii PSD Vâlcea i-au taxat şi pe angajaţii din învăţământ şi din domeniul sanitar

Potrivit afirmaţiilor deputatului Cristian Buican, parlamentarii PSD Vâlcea şi-au pus în cap şi angajaţii din învăţământ şi sănătate, întrucât, în comisie, au votat şi împotriva amendamentelor prin care se propunea majorarea cu 1,00 a coeficientului acestora. „În condiţiile în care veniturile angajaţilor din spitale se bazează în mare parte pe sporuri, iar actuala formă a Legii Salarizării plafonează la 30 % sporurile pe ordonator principal de credite, era de bun simţ majorarea salariilor de bază, în domeniul sanitar. Plafonarea sporurilor la 30% din fondul de salarii pe ordonator principal de credite va conduce la micşorarea veniturilor majorităţii angajaţilor din sistemul medical care lucrează în instituţii sanitare în care cuantumul sporurilor este mai mare de 50%, cum sunt UPU, ambulanţa, CPU, ATI etc.. În programul de guvernare cu care cei de la PSD s-au prezentat în faţa alegătorilor, au scris negru pe alb că nu vor scădea niciun salariu, însă nu va fi aşa. Votul deputaţilor PSD din Comisia de muncă împotriva amendamentelor subsemnatului privind majorarea salariilor propuse pentru învăţământ şi sănătate demonstrează că, de fapt, ei nu consideră aceste domenii prioritare, cum clamează”, a concluzionat parlamentarul PNL.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button