Diverse

Brigada Zăvoi va fi în tribune la Cluj

La prima competiţie oficială din acest sezon, Oltchim va fi susţinută din tribunele sălii „Horia Demian” din Cluj de aproximativ 20 de suporteri vâlceni. Aceştia fac parte din galerie, sunt membri ai „Brigăzii Zăvoi” şi au decis, împreună cu liderul acestei grupări, Constantin Tâlvănoiu, să facă deplasarea în Ardeal pentru a vedea la lucru noile achiziţii ale campioanei României. Au închiriat un microbuz care îi va transporta la Cluj sâmbătă dimineaţa. Vor pleca la revărsatul zorilor, la ora 5.00 dimineaţa, pentru a fi la timp la finala Supercupei României. Însă, nu este total exclus ca planul să le poată fi dat peste cap chiar de „chimiste”. În cazul în care acestea nu trec de meciul din prima zi, nu vor mai juca şi sâmbătă în cadrul competiţiei şi astfel deplasarea nu-şi va mai avea rostul. Suporterii au însă încredere în handbalistele lui Radu Voina şi speră că se vor bucura alături de ele, pentru prima dată după aproape două luni de pauză, pentru cucerirea unui nou trofeu intern. Altfel, Brigada Zăvoi trage tare în această perioadă pentru a-şi asigura resursele financiare necesare pentru viitorul sezon competiţional. Liderii galeriei încearcă să reia şi colaborarea cu DIGI SPORT pentru a-şi consolida bugetul pe care intenţionează să-l folosească pentru crearea coregrafiei la meciuri, pentru deplasările la unele partide, suplimentare faţă de cele pe care le poate asigura chiar Oltchim-ul. De asemenea, membrii Brigăzii Zăvoi îşi doresc şi câteva mascote pentru noul sezon. Pentru a se face legătura cu Vâlcea! şi cu Victorieee!, în galerie s-ar putea regăsi trei veveriţe, care vor îmbrăca pe rând tricourile campioanelor. Societatea Oltgroup i-ar putea ajuta să-şi vadă dorinţa împlinită. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button