Fără categorieAdministratie

Blaga îi dă primarului din Câineni 5 miliarde de lei

Primăria Câineni va primi la finele acestei luni, cu ocazia rectificării bugetare, 5 miliarde de lei vechi. Trei dintre acestea vor fi folosite pentru echilibrarea bugetului local iar celelalte două vor fi investite în reabilitarea unor şcoli din localitate. Anunţul a fost făcut de liderul PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, aflat duminică în vizită la Câineni. Acesta nu a uitat să amintească de faptul că banii vor veni ca urmare a intervenţiilor făcute la ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, cel care răspunde din partea PD-L de organizaţia judeţeană Vâlcea. În schimb, edilul din Câineni s-a angajat să obţină un scor de 70% pentru Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.
Primarul Ion Nicolae a făcut şi el o prezentare a celor mai importante realizări după mai bine de un an de mandat în fruntea comunei. Acesta a amintit de încheierea proiectului de alimentare cu apă, dar şi de demararea unui proiect pentru rromii din Valea Urii, care cuprinde lucrări de infrastructură şi o componentă socială. De asemenea, a mai fost depus proiectul integrat pe Măsura 3.2.2 pentru canalizare. Investiţiile nu se opresc însă aici, fiind în curs de realizare o serie de proiecte privind reabilitarea primăriei şi a unor şcoli. Nu în ultimul rând, trebuie amintit faptul că obştea de moşneni din localitate a fost de acord să cedeze 7 hectare de teren, pe care vor fi realizate o bază sportivă şi un parc.    O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button