Fără categorieAdministratie

Apă curentă şi iluminat public în toată comuna Dănicei

Pirneci_Dumitru_0De la începutul acestui an, la Dănicei s-au desfăşurat mai multe lucrări pentru dezvoltarea infrastructurii comunei. Cu bani puţini, edilul Dumitru Pirneci a reuşit să dea o altă faţă localităţii.

Sediul primăriei a fost renovat

Astfel, în satul Dealu Schei a fost construit un bazin de acumulare, cu capacitatea de 150 de metri cubi. De pe urma acestui proiect, realizat cu fonduri oferite de Guvernul României prin Ordonanţa 7, beneficiază 130 de familii din localităţile Drăguleşti şi Dealu Schei. În cele două sate au fost efectuate şi lucrări pentru alimentarea cu apă. De menţionat este că, în momentul de faţă, toţi locuitorii din comuna condusă de Dumitru Pirneci se bucură de apă curentă. Edilul ne-a mai precizat că, pentru asigurarea iluminatului public în toate cele 13 sate, au fost montate peste 600 de lămpi. Nu în ultimul rând, recent, edilul din Dănicei şi-a îndreptat atenţia spre sediul primăriei, care a fost reabilitat şi modernizat din fonduri proprii.

Modernizări la biserica din satul Ceretu

Una dintre numeroasele acţiuni întreprinse de primarul Dumitru Pirneci în ultima vreme a vizat reabilitarea drumurilor din curtea interioară a bisericii din satul Ceretu. În cadrul aceluiaşi lăcaş de cult, primăria comunei şi SC Rotarexim SA au construit un monument al eroilor, iar cetăţenii din satele Lăunele de Jos, Ceretu, Cireşu şi Glodu s-au ocupat de amenajarea unui spaţiu cu mese, acoperit, destinat pomenilor. În momentul de faţă, toate bisericile şi şcolile din Dănicei au montate sisteme antifurt, prevăzute cu alarmă.

Drumul comunal 181 va fi asfaltat

Dumitru Pirneci pregăteşte încă un proiect semnificativ pentru locuitorii din Dănicei. Este vorba despre asfaltarea drumului comunal 181, care face legătura între satul Dealu Schei şi comuna Nicolae Bălcescu, administrată de liberalul Constantin Oprea. Acţiunea va fi realizată cu fonduri oferite de Guvernul României prin Hotărârea 577, privind modernizarea drumurilor comunale. Potrivit edilului din Dănicei, lungimea totală a drumului care urmează să fie asfaltat este de aproximativ 5 kilometri. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button