AS Oteşani încheie sezonul cu un derbi

* duminică, 16 iunie, va juca în deplasare împotriva celei de-a doua clasate, Retro Bărbăteşti

Pe ultima sută de metri, formaţia AS Oteşani a strâns rândurile şi a făcut uitate tensiunile apărute la un moment dat. Jucătorii din Popeşti admonestaţi de suporteri au revenit la sentimente mai bune şi au decis să rămână alături de echipa din Oteşani cel puţin până la finalul acestui sezon. După eşecul de la Copăceni, AS Oteşani a reuşit să se reabiliteze şi a câştigat următoarea partidă. Apoi a venit intermediara. Mulţi dintre jucători nu au putut pleca de la serviciu, iar AS Oteşani a strâns pentru meciul de la Costeşti doar zece jucători, dintre care vreo 3-4 aflaţi la primul joc din acest retur. În atare condiţii, nu a putut emite pretenţii la victorie. A pierdut întâlnirea cu Minerul cu scorul de 3-1. În etapa următoare, însă, s-a mobilizat şi astfel s-a putut bucura din nou de gustul victoriei. A obţinut un succes mai mult decât categoric în derby-ul cu Păstorul Vaideeni. Cătălin Sima şi colegii săi au câştigat acest joc cu scorul de 4-0. La obţinerea acestui rezultat un aport important l-au avut Pripas, Funaru, Raşa şi Tănasie, autorii celor patru reuşite ale formaţiei oteşănene. Mai trebuie spus şi că prin această victorie AS Oteşani şi-a consolidat poziţia a treia în clasamentul seriei a III-a a Ligii a V-a. Până la finalul sezonului, AS Oteşani mai are de disputat un singur meci, cu echipa clasată pe locul secund, Retro Bărbăteşti. Partida va avea loc duminică, 16 iunie, la Bărbăteşti. Pentru a fi siguri că nu pierd locul 3, Sima & Co. ar trebui să scoată cel puţin un rezultat de egalitate la Bărbăteşti. Misiunea se anunţă, însă, una dificilă. Dacă va pierde cu Retro, AS Bărbăteşti ar putea să treacă pe locul 3. Condiţia este ca formaţia reprezentată de Ion Deaconu „Cocoş” să câştige la Copăceni.

Cătălin Sima şi colegii săi, imbatabili pe teren propriu

Din cele 27 de jocuri disputate până în acest moment, AS Oteşani a câştigat 16 partide, a remizat de patru ori şi a pierdut de şapte ori. Rezultatele negative au fost înregistrate în deplasare. Pe teren propriu, gruparea din comuna primarului Mircea Oprişor a fost imbatabilă. În acest campionat, AS Oteşani a pierdut doar două puncte în meciurile disputate acasă. S-a întâmplat acest lucru în debutul returului, în partida cu liderul seriei, Unirea Tomşani, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Şi atunci oteşănenii au avut şansa de a se bucura de succes, însă au fost urmăriţi de ghinion. În minutul 80 au ratat o lovitură de pedeapsă, care ar fi putut decide soarta întâlnirii în favoarea lor. Probabil doar adversara lor din acest meci, Unirea Tomşani, se poate lăuda cu o performanţă mai bună pe teren propriu în acest sezon. Gruparea din comuna primarului Dumitru Pearcu nu a pierdut nici un meci în acest campionat. A câştigat de 24 de ori în cele 27 de partide disputate. Doar de trei ori a fost nevoită să se accepte remiza.

Jucătorii veniţi de la Popeşti ar putea evolua din toamnă în Liga a IV-a

Pentru rezultatele bune obţinute în acest sezon, jucătorii echipei din Oteşani au ţinut să-i mulţumească şi lui Gigel Sasu, patronul firmei Geoplast, care a fost tot timpul alături de ei şi pe care şi-l doresc aproape şi din toamnă. Despre viitorul sezon, însă, deocamdată, lucrurile nu sunt certe. Nu se ştie dacă AS Oteşani va mai avea sau nu forţa de a se bate la primele locuri în Liga a V-a. În acest moment există posibilitatea ca jucătorii din Popeşti să se retragă de la echipă. Aceştia iau în calcul varianta de a juca din toamnă într-un eşalon superiori, la Liga a IV-a. Cătălin Sima a spus că a fost ofertat să schimbe tabăra, împreună cu alţi doi-trei jucători din Popeşti. Zorile Scundu, cea de-a doua clasată din seria a II-a, echipă care va evolua în sezonul viitor în „Elită”, se numără printre formaţiile care şi-ar dori serviciile lor. Sima pare, însă, tentat să continue la Oteşani. Va lua o decizie în acest sens în următoarele săptămâni, în funcţie şi de ce se va hotărî la Oteşani. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button