Diverse

Arestarea lui Minea, o şansă în plus pentru relansarea turismului în Ocnele Mari

Iordache Petre-OcnePe lângă asfaltarea tuturor străzilor din localitate şi introducerea utilităţilor în toate zonele oraşului, Petre Iordache, primarul de la Ocnele Mari, şi-a propus ca, în următorii 4 ani, să construiască şi 42 de locuinţe ANL la Ocniţa.

De asemenea, edilul doreşte să construiască o sală de sport cu o capacitate de 150 de locuri, dar şi o centrală fotovoltaică solară, la Slătioarele. „O altă prioritate, în următorul mandat, va fi continuarea modernizării trotuarelor, în paralel cu amenajarea spaţiilor verzi. Totodată, mă voi asigura că fost fi finalizate lucrările de reconstrucţie ecologică din zonele afectate de activităţile miniere. Nu în ultimul rând, voi relansa turismul. Aşa cum ştiţi, ieri, Minea a rămas condamnat la 8 ani de închisoare, definitiv şi irevocabil, deci avem toate şansele să câştigăm ştrandurile din Ocnele Mari. Sigur, în localitate, va mai fi construit un ştrand, dar asta este bine. Cu cât avem mai multe atracţii, cu atât vin mai mulţi turişti. Vreau ca lumea să afle despre noi şi fabrica de sănătate de la Ocnele Mari, motiv pentru care fac şi un centru de informare şi promovare turistică. După alegeri, voi continua cu introducerea gazelor naturale, etapa a IV-a (Ocniţa, plus restul localităţii), voi reabilita Casa de Cultură şi grădiniţa cu program prelungit”, a anunţat Petre Iordache. Edilul a mai spus că, în următorii ani, va finaliza Baza de tratament permanentă începută pe timpul lui Ceauşescu şi va reatesta localitatea ca staţiune balneoclimaterică permanentă de interes naţional.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button