Liga IV

Antrenorul Nicolae Vâlcu şi-a avertizat elevii: „Dacă nu ne revenim în următoarele două jocuri, desfiinţăm echipa”

Olteţul Zătreni nu a adunat decât un punct din cele patru runde ale Ligii a IV-a, iar evoluţia în cauză nu a fost deloc pe placul antrenorului Nicolae Vâlcu, care se gândeşte serios să retragă echipa din campionat. „Nu putem continua în ritmul acesta, să fim de râsul lumii. Dacă în următoarele două etape nu dăm semne de redresare, nu avem altă variantă decât să desfiinţăm echipa. Mi s-a luat să am parte mereu numai de înfrângeri. Pe viitor, aş dori să avem mai multă susţinere din partea consilierilor locali, să fie prezenţi la meciurile de acasă şi să le arate jucătorilor că sunt aproape de ei. Până acum, echipa nu a fost susţinută deloc de cei care reprezintă comuna, chiar dacă fotbalul este cam singurul sport care le face plăcere tinerilor”, a spus indignat Nicolae Vâlcu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button