Acasă Atletism ANAD îi tratează în bătaie de joc pe cei mai buni sportivi...

ANAD îi tratează în bătaie de joc pe cei mai buni sportivi ai României. Rareş Toader a explodat!

8683
0

Rareş Toader a declarat că, în scurt timp, va porni un război de proporţii cu Agenţia Naţional Anti-Doping, care încă nu a dat un răspuns în ceea ce priveşte acuzaţiilor aduse în vara anului trecut. Atunci, el a fost depistat pozitiv şi i s-a interzis dreptul de a merge la Olimpiada de la Rio, dar şi la alte competiţii, de la care a pierdut  poate zeci de mii de euro. „A fost organizată o comisie la ANAD, care i-a întrebat pe avocaţii mei de ce au luat decizia de a cere proba B aşa de târziu…Avocaţii mei erau cu cererea în mână şi le-au arătat că era depusă încă de atunci. Eu cred că e prea multă băşcălie la mijloc ori interese meschine. Au zis că o să se întâlnească Comisia de Apel şi o să ne răspundă dacă mai pot face sau nu testul B. Asta e ilegal! Nu ai cum să nu îmi dai B-ul. Practic, m-au acuzat fără dovezi şi nici nu mi-au dat dreptul la apărare. Avocaţii mei sunt decişi să mergem şi la TAS, unde sunt încrezători că o să câştigăm”, a declarat Rareş Toader. (L.C.)