Succes facil în primul meci din Cupa
CSM Sibiu – Oltchim Rm. Vâlcea 28-35 (15-16)
Succes facil în primul meci din Cupă
În singura competiţie în care handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea mai pot emite pretenţii să ajungă în frunte, Cupa României, s-a disputat miercuri, 1 februarie, primul tur. Conform „ţintarului” pus la punct de FRH, elevele lui Cornel Bădulescu au întâlnit în deplasare codaşa Ligii Naţionale, CSM Sibiu. După o primă repriză mai slabă, la capătul căreia vâlcencele au intrat la vestiare cu un avantaj minim (16-15), partea secundă a meciului le-a adus o victorie facilă (35-28). Pentru echipa vâlceană, cele mai multe goluri au fost înscrise de Nicoleta Gâscă (9). În sferturi de finală, HC Oltchim va întâlni Astral Poşta Câlnău, într-un meci mult mai dificil decât a fost cel de la Sibiu. Gruparea pregătită de Valentina Cozma îşi doreşte un parcurs cât mai lung în Cupă, de ce nu chiar prezenţa în finală, fapt ce le-ar putea asigura şi calificarea într-o întrecere europeană. Partidele Oltchim – Astral se vor desfăşura tur-retur, primul joc urmând a avea loc pe terenul echipei buzoiene, la finele lunii martie.
Favoritele au rămas în cursă
Primul tur al Cupei României, o competiţie revenită în calendarul FRH după un an de absenţă, nu a consemnat surprize de proporţii în ceea ce le priveşte pe favorite (Rulmentul, Silcotub şi Oltchim). Nici nu prea avea cum să se petreacă aşa ceva pentru că adversarele le-au fost net inferiori valoric. O „bombă” tot a „explodat”, iar acest lucru s-a întâmplat la Galaţi, acolo unde Oţelul a învins la limită pe „U” Jolidon Cluj-Napoca (20-19), fetele lui Covaciu fiind depăşite de-o formaţie care luptă mai mult pentru evitarea şi nu pentru câştigarea Cupei României. Din păcate, la prima întâlnire cu a doua întrecere ca importanţă din handbalul feminin, nu s-au disputat toate cele opt partide programate. În acest tur, două echipe (Tomis Constanţa şi Dunărea Brăila) au boicotat competiţia din diferite motive, astfel că au şi pierdut meciurile la „masa verde” (10-0). Sferturile de finală aduc în scenă meciuri mai echilibrate, iar cel mai important este, fără îndoială, Astral Poşta Câlnău. (N.C.)
Rezultatele Cupei României, ediţia 2005-2006:
Mureşul Tg. Mureş – Rulmentul Braşov 23-36
CSM Cetate Deva – Dunărea Brăila 10-0 (neprezentare)
Oţelul Galaţi – „U” Cluj-Napoca 20-19
HCF Piatra Neamţ – HCM Roman 26-28
CSM Sibiu – Oltchim Rm. Vâlcea 28-35
Rapid Bucureşti – Astral Poşta Câlnău 30-35
HCM Baia Mare – Tomis Constanţa 10-0 (neprezentare)
Univ. Timişoara – Silcotub Zalău 21-34
* Datele de desfăşurare ale tururilor următoare:
– turul 2 (în dublă manşă, tur-retur): 29 martie şi 1 aprilie
– semifinale (în dublă manşă, tur-retur): 26 şi 30 aprilie
– finala (într-un singur joc, pe teren neutru): 4 iunie